Perioada concediului de acomodare în procesul de adopţie se prelungeşte la doi ani, au decis, marţi, deputaţii, care au adoptat un proiect de lege privind procedura adopţiei.
S-au înregistrat 251 de voturi ‘pentru’, 2 ‘împotrivă’ şi 13 abţineri.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.50 alin.(1) din Legea nr.273/2004, în sensul prelungirii duratei concediului de acomodare, de la maximum un an la maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Deputatul PNL Ion-Alin-Dan Ignat le-a mulţumit tuturor colegilor care au semnat iniţiativa legislativă, reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare, iar liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a susţinut că acest proiect a fost la un pas de a nu fi adoptat de comisia de specialitate.
‘Mă bucur că am putut să-i conving, alături de iniţiatori, pe colegii din Comisia de muncă, fiind la un pas ca acest proiect să nu fie trecut, pentru că nu toată lumea înţelege că vorbim şi de copii greu adoptabili, şi de copii cu dizabilităţi, iar un an de zile pentru a îndrepta ceea ce societatea în mod greşit – ţinând foarte mult timp aceşti copii instituţionalizaţi, a greşit – era un termen mic. Doi ani de zile înseamnă posibilitatea ca şi copiii greu adoptabili să poată să beneficieze de atenţia sporită a părinţilor. În felul acesta arătăm că ne interesează să dăm o mână de ajutor nu doar părinţilor care cresc proprii copii – că şi aici avem foarte mult de făcut -, ci şi celor care dau o mână de ajutor, scot din sistem aceşti copii, de multe ori copii cu probleme mai profunde decât ceea ce înseamnă un copil tipic’, a transmis deputatul AUR.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în cazul acestui proiect.