Camera Deputaţilor a vacantat, marţi, locul de deputat al lui Nicuşor Dan, care a demisionat după ce a fost ales primar al Capitalei. În locul lui Nicuşor Dan, USR îl propune pe Alexandru Ciurea, care este următorul pe lista alegerilor parlamentare. Comisia de validare urmează să se pronunţe asupra validării acestuia în funcţia de deputat, iar plenul urmează să voteze într-o şedinţă viitoare. De asemenea, Camera Deputaţilor a vacantat şi locul de deputat din circumscripţia electorală nr.16 Dâmboviţa, în urma demisiei lui Corneliu Ştefan. Corneliu Ştefan a demisionat după ce a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.