Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, modificările la Codul Fiscal prin care noul mod de calcul al impozitelor pe clădiri pe baza grilei notariale va fi aplicat de la 1 ianuarie 2025.
S-au înregistrat 157 de voturi ‘pentru’, 91 ‘împotrivă’şi cinci abţineri.
Proiectul de lege mai prevede ca suprataxarea contractelor de muncă part-time să rămână în continuare aşa cum este prevăzută în Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului Fiscal.
Mai mulţi deputaţi PNL şi USR, printre care Raluca Turcan şi Robert Sighiartău, au propus un amendament de eliminare a acestei prevederi, care a fost respins respins Comisia de buget.
Amendamentul privind taxarea jocurilor de noroc, care a fost adoptat marţi de Comisia de buget, a fost respins de plen.
Acest amendament prevedea că ‘impozitul datorat în cazul veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri, cu valoare mai mare decât plafonul neimpozabil de 1.000 lei, (faţă de 66.750 lei cât este în Ordonanţă), se determină prin aplicarea baremului prevăzut la alin. 2 asupra fiecărui venit brut primit de un participant, iar din rezultatul obţinut se scade suma de 30 lei’. Prin respingerea amendamentului plafonul neimpozabil rămâne de 66.750 lei.
Proiectul mai stipulează că impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională.