AcasăStiri generaleCamera Deputaţilor/ Moşteanu: USR vrea ca şi parlamentarii să treacă prin filtrul...

Camera Deputaţilor/ Moşteanu: USR vrea ca şi parlamentarii să treacă prin filtrul de securitate

USR vrea ca şi senatorii şi deputaţii să treacă prin filtrul de securitate la intrarea în Palatul Parlamentului, acest lucru fiind propus conducerii Camerei Deputaţilor, a anunţat, luni, liderul deputaţilor partidului, Ionuţ Moşteanu.

‘Astăzi vom avea o discuţie în Biroul permanent legată de modificarea regulilor de acces în Palatul Parlamentului. După evenimentele de miercuri, am propus, în numele USR, ca şi parlamentarii să treacă prin filtrul de securitate. (…) Parlamentarii sunt exceptaţi de la controlul de securitate la intrarea în Parlament, orice parlamentar poate intra în Parlament cu orice în geantă, în buzunar, în bagaj şi asta nu este în regulă. Cred că adoptarea acestei reguli şi controlul tuturor oamenilor care intră în Parlament ar crea un mediu de lucru mult mai sigur aici, în această clădire’, a declarat Moşteanu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că nimeni nu este mai presus de lege şi nu vede de ce parlamentarii ar fi exceptaţi, mai ales că se constată o creştere a violenţei în legislativ, iar senatorii şi deputaţii pot dobândi permis de pistol cu glonţ.

‘Astăzi, aştept în Biroul permanent propunerea Secretariatului General, aşa a rămas săptămâna trecută, că astăzi ne vor propune o modificare a regulamentului, astfel încât să fie controlaţi şi parlamentarii’, a adăugat deputatul USR.

‘Considerăm că politicienii nu sunt cu nimic mai speciali decât ceilalţi români, credem că nimeni nu mai e mai presus de lege. Vom vedea cum văd acest lucru şi celelalte partide, celelalte grupuri parlamentare, nu am o poziţie oficială a lor. Vom vedea astăzi în discuţia din Biroul permanent şi apoi din Comitetul liderilor ce vor propune, mă aştept să înţeleagă că este spre binele tuturor şi să adopte această propunere făcută de USR de mult timp’, a transmis Ionuţ Moşteanu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks