AcasăStiri generaleCamera Deputaţilor: Propunerile legislative privind eliminarea finanţării partidelor politice şi reglementarea destinaţiei...

Camera Deputaţilor: Propunerile legislative privind eliminarea finanţării partidelor politice şi reglementarea destinaţiei acesteia – respinse

Deputaţii au respins, miercuri, două propuneri legislative ale AUR de modificare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, pe marginea cărora au avut loc dezbateri aprinse în şedinţa de plen.

Prin prima propunere legislativă se propunea abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 334/2006 în sensul eliminării subvenţiilor acordate partidelor politice de la bugetul de stat, în scopul utilizării acestor sume pentru acoperirea unor nevoi de ordin social.

‘Scopul legitim iniţial al legii a fost deturnat şi compromis grav. Clasa politică a înţeles subvenţionarea de la bugetul de stat ca pe o formă de parazitare pe seama finanţelor publice. (…) Potrivit datelor furnizate de AEP, în 2008 (anul apariţiei legii – n.r.), subvenţiile plătite partidelor politice au fost în valoare de 8,1 milioane de lei. Acestea au crescut exponenţial şi au ajuns, în 2019, la suma totală de 253 milioane lei, în timp ce cheltuieile în termeni nominali, înregistrate în baza Legii nr. 334/2006, au depăşit 700 de milioane de lei’, argumenta în expunerea de motive iniţiatorul, copreşedintele AUR George Simion.

Cea de-a doua propunere legislativă viza modificarea articolului 25 alineatul (1) litera i) din Legea nr. 334/2006 în sensul ca veniturile care provin din subvenţii de la bugetul de stat să poată avea ca destinaţie nu doar investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare activităţii partidelor respective, cum este prevăzut în prezent, ci şi investiţii destinate interesului general – aşezăminte culturale, medicale sau sociale.

‘Dintr-o eroare lipsită de prevedere a unor evenimente viitoare, legiuitorul a scăpat din vedere ipoteza în care un partid politic sau chiar mai multe ar intenţiona să redirecţioneze în total sau într-o anumită măsură banii alocaţi de la buget pentru proiecte de interes general, cum ar fi aşezăminte sociale, medicale sau culturale’, au explicat deputaţii AUR George Simion şi Georgel Badiu, iniţiatori ai proiectului.

Marţi, dezbaterile pe marginea celor două propuneri s-au soldat cu schimburi de replici între iniţiatori şi reprezentanţii grupurilor parlamentare PNL, PSD şi USR.

George Simion a pledat pentru adoptarea celor două proiecte. ‘Două legi importante au fost trântite şi la Senat şi în comisii la Camera Deputaţilor’, a afirmat el, solicitând retrimiterea la comisii, dar propunerea sa a fost respinsă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks