Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede extinderea întreruperii radiocomunicaţiilor în toate spaţiile unde desfăşoară activităţi persoanele private de libertate.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 374/2013, în scopul extinderii aplicării actului normativ la nivelul tuturor unităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi la nivelul tuturor spaţiilor unde desfăşoară activităţi persoanele private de libertate.
Proiectul prevede crearea posibilităţii achiziţionării şi a altor servicii sau echipamente care să contribuie la diminuarea utilizării de către persoanele private de libertate a serviciilor de comunicaţii electronice furnizate prin intermediul undelor radio.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.