AcasăPoliticaCamera Deputaților: Solicitarea POT privind invitarea ministrului Justiției în fața plenului, respinsă

Camera Deputaților: Solicitarea POT privind invitarea ministrului Justiției în fața plenului, respinsă

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a respins, luni, solicitarea grupului parlamentar POT privind invitarea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în fața parlamentarilor, pe 24 februarie, la dezbaterea cu tema ‘Vânătoarea de vrăjitoare a susținătorilor lui Călin Georgescu’.

‘Având în vedere recentele evenimente și acțiuni îndreptate împotriva susținătorilor lui Călin Georgescu, considerăm necesară prezența domnului ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în fata Parlamentului, pentru a oferi explicații cu privire la aceste acțiuni și pentru a răspunde întrebărilor parlamentarilor. Într-o democrație autentică, utilizarea instituțiilor statului pentru a desfășura represalii asupra cetățenilor, pe baza opiniilor sau asocierilor lor, este inacceptabilă. Dorim clarificări cu privire la măsurile luate de autorități, criteriile pe baza cărora acestea sunt aplicate și modul în care sunt respectate drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Pentru Florin Roman și ceilalți care practică, dar nu sunt înțeleg expresia ‘a freca menta’, facem precizarea că ‘vânătoarea de vrăjitoare’ se referă la urmărirea și persecuția în masă, acțiuni represive îndreptate împotriva unui grup de persoane, în cadrul cărora cad victime și oameni nevinovați’, se arată în solicitarea POT depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, pe 11 februarie, că se va prezenta în Parlament pentru a da explicații în legătură cu perchezițiile făcute la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, el arătând și că numai procurorul de caz are dreptul să dispună într-un dosar deplasarea mascaților.

‘Întotdeauna când am fost chemat în Parlament m-am prezentat și am explicat parlamentarilor ce nelămuriri sunt. M-am exprimat și în calitate de ministru al Justiției, la vremea aceea am fost invitat de către USR, m-am prezentat, am explicat, mi-am adus argumentele, voi arăta pur și simplu prevederile legale care arată clar într-un dosar instrumentat de procuror cine are dreptul să dispună deplasarea mascaților la o adresă sau alta, la o operațiune polițienească, judiciară sau alta. (…) Nu este adevărat că am ‘trimis’ mascații la adresa domnului Georgescu și nu am trimis mascații la adresa niciunui cetățean niciodată. (…) La nivel de principii, reamintesc, informez de bună credință pe toți cetățenii României că ministrul de Interne nu se ocupă de dosare ale Poliției, ministrul de Interne nu este la curent cu ce se întâmplă în dosarele Poliției. Poliția Română gestionează acest lucru, ofițerul de caz desfășoară activități polițienești, judiciare și cele mai multe dintre astfel de dosare sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, procurorul de caz dispune măsurile care se impun într-un dosar sau altul, iar Poliția le duce la îndeplinire. Revenind la speță, procurorul și numai procurorul de caz are dreptul să dispună deplasarea și intrarea în acțiune a ofițerilor mascați, cum se spune în limbajul comun, într-o operațiune sau alta’, a subliniat ministrul Predoiu, într-o conferință de presă.

Sursa: AGERPRES

Articolul Camera Deputaților: Solicitarea POT privind invitarea ministrului Justiției în fața plenului, respinsă apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks