Deputaţii au dat, miercuri, în plen, vot favorabil proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, potrivit căruia Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei eliberează titlul de ‘parc industrial’, atribuţie deţinută în prezent de administraţia publică centrală.
S-au înregistrat 241 de voturi ‘pentru’, un vot împotrivă şi 27 de abţineri.
‘Administratorul parcului – persoană juridică de drept privat, română şi/sau străină, înfiinţată în condiţiile legii de către fondatori cu scopul de a constitui un parc industrial, de a dobândi şi deţine titlul de parc industrial, eliberat potrivit prevederilor prezentei legi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, respectiv de a gestiona şi administra, în conformitate cu prezenta lege, parcul industrial’, prevede un amendament adoptat de Comisia pentru industrii şi servicii.
Potrivit legislaţiei actuale, administratorul parcului este ‘persoană juridică de drept privat, română şi/sau străină, înfiinţată în condiţiile legii de către fondatori cu scopul de a constitui un parc industrial, de a dobândi şi deţine titlul de parc industrial, eliberat potrivit prevederilor prezentei legi de organul de specialitate al administraţiei publice centrale sau prin hotărâre a Guvernului, în cazul vechilor platforme industriale privatizate conform unei hotărâri a Guvernului pe concept de parc industrial, respectiv de a gestiona şi administra, în conformitate cu prezenta lege, parcul industrial’.
Pot fi fondatori operatorii economici care activează şi deţin în proprietate total sau părţi din platformele industriale existente, prevede un alt amendament.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind dor decizional.