Acasă55Cameră/Introducerea disciplinei 'Religie' ca materie opţională la Bacalaureat - temă de discuţii...

Cameră/Introducerea disciplinei ‘Religie’ ca materie opţională la Bacalaureat – temă de discuţii la Comisia de învăţământ

Introducerea disciplinei ‘Religie’ ca materie opţională la Bacalaureat a constituit tema unor dezbateri care au avut loc, miercuri, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, în prezenţa reprezentanţilor cultelor religioase din România.

Dezbaterea, care a avut loc în prezenţa ministrului Educaţiei, Ligia Deca, s-a referit la cele două proiecte de lege a educaţiei care urmează să intre în dezbatere parlamentară, cu amendamente.

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a declarat că de fiecare dată cultele au avut solicitări comune, şi de aceea în ultimele etape ale dezbaterilor cultele au trimis celor responsabili două adrese în legătură cu observaţiile adunate şi care doresc ca ele să apară în textul celor două legi.

‘La ultima variantă s-au asociat 13 culte religioase din România, inclusiv cultul musulman. Acest text comun conţine 14 doleanţele ale Bisericilor din România. (…) Am arătat care sunt argumentele acestei solicitări şi cât de important este acest acord al cultului în legătură cu fiecare cadru didactic implicat în parte. A doua problemă cu privire la învăţământul superior este menţinerea în lege a dublei subordonări a învăţământului teologic faţă de Ministerul Educaţiei şi faţă de cultul în cadrul căruia funcţionează instituţia respectivă de învăţământ. Ne-a surprins faptul că în noul proiect pentru învăţământul preuniversitar apare obligativitatea părinţilor de a înscrie copilul la ora de religie la începutul fiecărui ciclu, iar în legea încă în vigoare set prevăzută o singură înscriere’, a spus oficialul BOR.

Paul Negruţ, reprezentantul Cultului Baptist din România, a susţinut, în şedinţă, solicitarea ca religia să fie o disciplină opţională pentru acei copii care vor să studieze în viitor şi să aibă această posibilitate de a opta pentru această disciplină.

‘Din partea învăţământului confesional şi particular am vrea să vă asigurăm că această formă de învăţământ este parte a soluţiei, nu a problemei. În şcolile noastre violenţa este mult diminuată sub orice formă, inclusiv verbală, abandonul şcolar este diminuat, consumul de droguri nu există, în aceste şcoli standardele de calitate sunt respectate. (…) Şcolile noastre demonstrează că avem un învăţământ de calitate şi, de aceea, solicităm astăzi un cadru legislativ care să ne permită să dezvoltăm această formă de învăţământ în aşa fel încât copiii României să aibă şi valori spirituale, credinţă în Dumnezeu, să-şi iubească ţara şi să nu ia drumul pribegiei, să aibă un loc de muncă în România şi să ne putem asigura patrimoniul genetic al ţării noastre’, a argumentat Paul Negruţ.

Corina Dumitrescu, preşedinte al Asociaţiei Universităţilor Particulare, a amintit că a fondat o universitate creştină – Universitatea Dimitrie Cantemir, tocmai pentru că studenţii clamau un set de valori – valori spirituale, valori morale, la care să se raporteze într-o existenţă într-un stat român aflat într-o perioadă de tranziţie.

‘Nu am avut probleme cu violenţa, nu am avut în 33 de ani probleme cu drogurile. Faptul că promovăm valorile creştine în rândul studenţilor a fost benefic pentru aceştia. (…) Dacă religia n-ar fi rămas în şcoli, stau şi mă întreb cum ar fi arătat şcoala românească care chiar şi aşa trăieşte momente dramatice, ruşinoase, momente care n-ar fi trebuit să existe într-un stat creştin, momente şi episoade care arată deriva copiilor. Copiii n-au nici o vină, dar lor trebuie să li se ofere şi repere morale. (…) Este un moment de cotitură. (…) Lăsăm şcoala să se scufunde?’, a spus Corina Dumitrescu.

Deputatul UDMR Szabo Odon a spus că o parte dintre aceste sugestii cu siguranţă vor primi susţinerea Comisiei de învăţământ.

‘Drepturile care le au astăzi cultele prin lege trebuie să se regăsească şi în noua lege şi acesta a fost un principiu pe care l-am prezentat constant. (…) Nu ar trebui să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte învăţământul confesional, pentru că tocmai această zonă putem să spunem aşa este bine reglementată, bine ancorată şi destul susţinută, inclusiv prin performanţele elevilor din acest tip de învăţământ’, a arătat deputatul UDMR.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că o parte dintre modificările solicitate de reprezentanţii cultelor pe text nu ar fi fost cel mai probabil necesare pe textul care a intrat în avizare inter-ministerială, dar a existat şi un proces de ajustare din punct de vedere legislativ şi tehnic în cadrul Guvernului.

‘Apropo de disciplina ‘Religie’ şi statutul său la examenul de Bacalaureat, de principiu este o discuţie pe care o putem purta, am avut o serie de dezbateri cu actorii din sistemul educaţional şi cred că trebuie găsită o soluţie, pentru că nu cred că putem adăuga încă o probă suplimentară. Deja avem posibilitatea susţinerii disciplinelor din aria teologică pentru liceele vocaţionale teologice, dar pentru alte profiluri trebuie să vedem. Ce facem? Eliminăm o probă existentă, adăugăm alta în plus? Este o discuţie de ordin tehnic pe care noi suntem extrem de dispuşi să o purtăm’, a afirmat Ligia Deca.

Referitor la avizele cadrelor didactice, Ligia Deca a arătat că există învăţământ vocaţional, liceal teologic.

‘Înţelegem nevoia avizului. Problemele apar atunci când fie avem profiluri de tip mozaic, unde sunt incluse şi clase de tip teoretic şi clase de tip tehnologic, în cadrul aceluiaşi liceu, care nu pregătesc în mod evident pentru nevoia cultului şi acolo unde licee vocaţionale înfiinţează unităţi de învăţământ de tip gimnazial, primar sau preşcolar. Nu ne dorim să stricăm ceea ce merge deja. (…) Însă pentru noi entităţi considerăm că ar fi oportun ca avizul cultului să se refere la acele specializări care se circumscriu acestui domeniu profesional, nu să le extindem şi pe alte zone care deservesc o nevoie socială mai largă’, a explicat ministrul Educaţiei.

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, Natalia Intotero, a anunţat că pentru disciplina ‘Religie’ membrii comisiei au gândit un amendament.

‘Noi am gândit un amendament, am gândit o soluţie, o vom discuta fără a exista vreo discriminare între un elev şi alt elev şi cred că va fi o soluţie agreată. Vizavi de avizul cultului, cred că acesta ar trebui extins nu doar la cadrele didactice, ci şi la studenţi, de exemplu. (…) Vom prezenta observaţiile dumneavoastră sub formă de amendamente. (…) Începând de săptămâna viitoare, până în 18, putem să primim aceste observaţii pentru amendamente. Din data de 19 vom intra pe dezbaterea fiecărui proiect legislativ, fiecărui articol, deci avem timp suficient. Biroul permanent a decis ca în data de 26 să fie votul în plenul Camerei Deputaţilor, dar, dacă va fi cazul, vom face solicitare şi vom lăsa şi cealaltă săptămână în integralitate, pentru că s-au primit până în momentul de faţă foarte multe amendamente’, a spus Natalia Intotero.

Dezbaterile au continuat în prezenţa reprezentanţilor profesorilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks