Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au susţinut miercuri, la o masă rotundă consacrată Zilei romilor, necesitatea promovării combaterii discriminării şi accesul acestei comunităţi la educaţie, sănătate, incluziune socială.
În cadrul mesei rotunde ‘România, patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi’, organizată de Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a pledat pentru necesitatea promovării combaterii discriminării şi rasismului, precum şi de susţinere a integrării sociale a comunităţii rome.
‘Comunităţile de romi trebuie să fie sprijinite în procesul de dezvoltare. Accesul la educaţie, la sănătate şi pe piaţa muncii reprezintă singura direcţie în acest proces de incluziune. PSD a iniţiat încă din 2001 Strategia Romaniei de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Guvernul României şi administraţiile publice locale trebuie să continue să aloce resurse financiare pentru dezvoltarea comunităţilor de romi din România, îndeosebi pentru cele din mediul rural. Sunt convins că doar împreună, uniţi şi motivaţi pentru un viitor mai bun, pe care cu toţii ni-l dorim, vom continua să facem un pas important pentru respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor României’, a arătat Simonis, care a dat asigurări ca grupul PSD va sprijini promovarea propunerilor legislative care vizează minoritatea romă din România.
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a făcut un apel la consens politic şi a arătat că una dintre chestiunile vitale este cea a educaţiei.
‘Fără îndoială, cu toţii trebuie să luptăm împotriva discriminării, împotriva rasismului. (…) Fiecare copil care nu merge la şcoală înseamnă o viaţă irosită’, a spus Simion, care a arătat că s-a promis mult, prin strategii de incluziune, s-au alocat fonduri europene, dar că s-a făcut foarte puţin, în condiţiile în care există sute de mii de cetăţeni de etnie romă care trăiesc în condiţii sub demnitatea umană.
Potrivit liderului deputaţilor UDMR, Csoma Botond, incluziunea socială începe cu educaţia.
‘Nu este suficient să fim toleranţi faţă de romi, deoarece acest lucru nu înseamnă şanse egale şi nu serveşte integrării sociale a comunităţii romilor. Este responsabilitatea noastră să creăm un sistem de educaţie care să servească dezvoltarea copiilor romi, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în comunitate. De exemplu, comunitatea de romi din Pata-Rât se luptă cu lipsa spaţiilor locuibile şi, ca urmare, toate efectele negative asupra segmentelor marginalizate ale societăţii pot fi vazute în acţiune. (…) Masa rotundă organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Comunităţii de Romi a fost o ocazie excelenta de a pune problemele comunităţii de romi în centrul atenţiei. În calitate de decidenţi responsabili, este de datoria noastră să sprijinim cele mai vulnerabile părţii ale societăţii’, a afirmat deputatul UDMR.
Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a subliniat că această perioadă este una favorabilă pentru a sprijini proiecte pe coordonatele fundamentale – sănătate, educaţie şi muncă.
‘Din nou avem o perioadă care poate fi considerată o perioadă favorabilă. (…) E un moment de care trebuie să profităm. (…) Să sperăm că vom putea lucra împreună şi nu unii împotriva altora’, a declarat Pambuccian.