Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, participarea unor deputaţi la şedinţa comună, de la Chişinău, a Parlamentelor României şi Republicii Moldova.
Potrivit unui memorandum intern aprobat de Biroul permanent, şedinţa comună va avea loc la Chişinău, în data de 18 iunie.
‘Iniţiativa se încadrează pe linia parcursului ascendent al contactelor dintre cele două foruri legislative, cu scopul aprofundării şi fortificării cooperării în plan parlamentar. Evenimentul va marca, totodată, dinamica excelentă a dialogului dintre România şi Republica Moldova la toate nivelurile, precum şi dorinţa de consolidare, prin intermediul diplomaţiei parlamentare, a colaborării bilaterale, transmiţând un semnal politic ferm în ceea ce priveşte susţinerea parcursului european al Republicii Moldova’, se arată în memorandum.
Delegaţia din partea Camerei Deputaţilor care va merge la această şedinţă este alcătuită din preşedintele forului, Marcel Ciolacu, membrii Biroului permanent, liderii grupurilor parlamentare, preşedinţii comisiilor permanente ale Camerei, preşedinţii comisiilor comune ale Camerei şi Senatului, care sunt deputaţi, membrii Guvernului care sunt deputaţi.
Plecarea delegaţiei la Chişinău va avea loc în data de 17 iunie, urmând ca întoarcerea să fie în data de 19 iunie.
Vor fi invitaţi şi europarlamentari români care îşi vor aisgura cheltuielile aferente deplasării, din surse proprii.
Bugetul Camerei Deputaţilor va suporta cheltuielile ocazionate de participarea la această şedinţă pentru reprezentanţii proprii, se mai spune în memorandum.