AcasăStiri generaleCameră - Ora Guvernului/Seidler(USR) către Budăi: Dacă nu veţi elimina pensiile speciale,...

Cameră – Ora Guvernului/Seidler(USR) către Budăi: Dacă nu veţi elimina pensiile speciale, veţi continua cu nedreptatea

Deputatul USR Cristian Seidler i-a transmis, luni, la Ora Guvernului, ministrului Muncii, Marius Budăi, că poate majora punctul de pensie chiar şi la 2.000 de lei, dar, dacă nu va elimina pensiile speciale o dată pentru totdeauna, ‘va continua cu nedreptatea şi nu va exista echitate şi nici solidaritate socială pentru toţi pensionarii din România’.

‘Domnule ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, doamnelor şi domnilor deputaţi, viitori pensionari speciali, pentru că pensiile parlamentarilor sunt în plată. Un fost parlamentar special şi, ulterior, judecător special al Curţii Constituţionale a României a avut în anul 2021 o pensie lunară de 37.800 lei, adică de 21 de ori mai mare decât pensia medie sau de 38 de ori mai mare decât pensia socială minimă. Cu alte cuvinte, dacă un pensionar mediu abia îşi plăteşte facturile la energie, la curent şi gaze, mâncarea şi medicamentele, pensionarul special îşi poate cumpăra un BMW în fiecare jumătate de an. Dumneavoastră, domnule Marius Budăi, reprezentant al partidului aşa-zis social-democrat, sunteţi ministrul Solidarităţii Sociale care în România nu există, dacă e să ne uităm la aceste cifre’, a afirmat Seidler, în plen, la dezbaterea politică pe tema pensiilor speciale, la care participă ministrul Marius Budăi.

El a spus că PNL şi PSD au creat şi extins, de-a lungul anilor, cu ajutorul legilor, categoria pensiilor speciale.

Seidler a adăugat că până la finalul acestui an trebuie să intre în vigoare legislaţia privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, acesta fiind jalonul 215 din PNRR.

‘Cel care v-a făcut ministru a declarat, recent, că acest jalon se va închide prin adoptarea unei legi trimise de Guvern în Parlament. Când adoptaţi acest proiect de lege în Guvern, domnule Budăi, ca mai apoi, trecând prin Parlament, desigur să intre în vigoare până la finalul anului, iar în ultimul moment? De ce nu publicaţi, domnule Budăi, raportul Băncii Mondiale, un document plătit cu bani publici, un document necalificat, nesecret. Ce aveţi de ascuns?’, a întrebat Seidler.

Acesta a arătat că PNRR prevede că nu se pot crea categorii noi de pensii speciale, dar de la 1 ianuarie 2023 intră în plată indemnizaţiile pentru limită de vârstă în cazul aleşilor locali, adică o nouă categorie de pensii speciale.

Potrivit lui Seidler, mai multe proiecte de legi ale USR de eliminare a acestor pensii au fost respinse de coaliţie.

‘Printre atâtea minciuni despre pensii, spuse ba de dumneavoastră, ba de cel mai din faţă pensionar special al ţării, domnul premier Ciucă, ba de domnul Ciolacu, există măcar un motiv pentru care nu eliminaţi imediat pensiile speciale ale diplomaţilor, ale funcţionarilor parlamentari sau ale celor de la Curtea de Conturi? Ar trebui să ne explicaţi, domnule Marius Budăi, de ce nici acum dumneavoastră nu ştiţi că pensiile speciale ale parlamentarilor au reintrat în plată din cauza nepăsării intenţionate a dumneavoastră, că sunteţi şi deputat, nu doar ministru, şi a întregii coaliţii din care faceţi parte. De ce nu aţi spus niciodată nimic despre proiectul de lege de eliminare a acestor pensii speciale, depus de USR şi care stă blocat în Parlament de coaliţia din care faceţi parte’, a mai spus deputatul USR.

El i-a mai transmis lui Budăi că, dacă nu va elimina pensiile speciale, va continua cu nedreptatea şi inechitatea.

‘Puteţi face punctul de pensie chiar şi de 2.000 de lei, domnul Budăi, dar, dacă nu veţi elimina pensiile speciale o dată pentru totdeauna, veţi continua cu nedreptatea şi nu va exista echitate şi nici solidaritate socială pentru toţi pensionarii din România. Azi, când se împlineşte 1 an de eşec al guvernării PSD-PNL, spuneţi-ne, domnule Budăi, de ce păstraţi pensiile speciale şi le mai şi creşteţi?’, s-a adresat Seidler lui Budăi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks