Cameră – Ora premierului/UPDATE/Orban: Veniturile la buget pe primele 10 luni au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

0
104

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că veniturile la buget pe primele 10 luni ale anului au crescut faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în plină criză economică provocată de pandemie. Orban a fost invitat la dezbaterea ‘Ora prim-ministrului’ din Cameră pe tema proiectului de buget, solicitarea fiind făcută de grupul PSD. ‘În lunile lunile august, septembrie şi octombrie, veniturile bugetului de stat au depăşit veniturile pe luna august, septembrie şi octombrie ale anului 2019, iar pe primele 10 ale anului, veniturile bugetului au crescut faţă de veniturile bugetului pe primele 10 luni ale anului 2019, în plină criză economică provocată de pandemie. În ceea ce priveşte creşterea economică, sigur că nu avem datele la 9 luni, dar pot să vă spun că datele la 6 luni pe primul semestru arată unde este România, că tot vorbea preşedintele Camerei Deputaţilor de locul în privinţa creşterii economice. Scăderea economică pe semestrul I în România a fost de 3,9%, faţă de 12% scăderea economică la nivel european’, a afirmat Ludovic Orban. El a adăugat că, în ceea ce priveşte rata şomajului, ‘în Europa este de 7,5%, în timp ce în România, care este în scădere, după datele statistice prezentate, este de 5,2%’. ‘Puteţi să vă uitaţi pe REVISAL la numărul de angajaţi şi să constataţi că numărul de angajaţi în România, după criza economică provocată de pandemie, faţă de 1 ianuarie, înainte de izbucnirea crizei, a crescut. (…) Vă place sau nu vă place, vă spun că numărul de angajaţi a crescut. În ceea ce priveşte afirmaţia profund mincinoasă că nu am acordat bani către profesori, fermieri, întreprinderi mici şi mijlocii, pensionari, păi, uitaţi-vă la date, la cifre. Suntem cred că guvernul care a acordat despăgubiri pentru fermierii ale căror suprafeţe au fost afectate de secetă. Suntem guvernul care a acordat bani în viteză accelerată – nu cum au făcut guvernele voastre, în perioadă de creştere economică, în care nu aţi avut niciun merit – pentru despăgubiri pentru cei care au fost afectaţi de inundaţii. Am alocat resurse financiare pentru plata şomajului tehnic şi alte forme de sprijin pentru peste 1,4 milioane’, a afirmat Orban. El a punctat, faţă de criticile aduse în special de liderul PSD, Marcel Ciolacu, că ‘toate datele vă contrazic’. ‘Ceea ce spuneţi sunt numai minciuni. Eu cred că despre ceea ce va face PNL trebuie să vorbească PNL, nu PSD. Dacă voiam să ne luăm purtător de cuvânt de la PSD, îl luam. De unde proorociţi dumneavoastră? De altfel, cineva v-a scris textul şi parcă am anticipat că cineva v-a scris textul şi l-aţi citit în continuare, deşi eu v-am spus cu subiect şi predicat că nu majorăm nicio taxă şi niciun impozit. Am să vă spun de ce cresc veniturile la buget în criză economică. Pentru că avem o colectare mai bună. (…) De ce am putut colecta mai mult? Pentru că suntem corecţi, pentru că nu am mai tolerat evaziunea fiscală, pentru că nu am mai închis ochii la acele companii care nu şi-au plătit TVA. Acestea sunt datele, le puteţi vedea. Cei care consideraţi că execuţia bugetară nu e suficient de transparentă, puteţi să urmăriţi, că datele sunt prezentate’, a afirmat Orban. El a dat o replică şi pe marginea subiectului privind pensiile. ‘În ceea ce priveşte veniturile acordate către vârstnici, pensionari, părinţii şi bunicii noştri, păi, credeţi că dacă am fi avut bani, nu am fi crescut pensiile în an electoral cu 40%? Legea bugetului de stat a fost adoptată în decembrie 2019, prin angajarea răspunderii, când nimeni din… nu din România, din lumea asta, nu ştia că va veni o pandemie şi o criză economică care să provoace prăbuşirea economiilor ţărilor lumii. Nu vă mai faceţi că nu vedeţi! Aţi irosit şapte ani din istoria României, fiind la guvernare în perioade de creştere economică, fără să construiţi autostrăzi, fără să aduceţi investiţii serioase, fără să creşteţi cu adevărat numărul angajaţilor. Aţi alungat românii din ţară, fără să le generaţi locuri de muncă bine plătite, fără să folosiţi resursa de inteligenţă a acestei naţiuni, v-aţi bătut joc de România şapte ani risipind resursele în cheltuieli nesăbuite, care nu au asigurat dezvoltarea economică a acestei ţări, pe care o merita, şi care nu au fructificat oportunităţile pe care le-a avut această ţară. Veniţi acum să câştigaţi voturi spunând ce va face PNL. Lăsaţi-ne pe noi să spunem ce va face PNL şi lăsaţi-i pe români să înţeleagă ceea ce face PNL!’, a mai declarat Orban.

Sursa: AGERPRESS