Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
S-au înregistrat 227 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă şi două abţineri.
Proiectul de lege vizează completarea art. 226 din Legea nr. 286/2019 privind Codul penal.
‘Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă’, prevede proiectul.
Actul normativ stabileşte şi ce se înţelege prin ‘imagine intimă’.
De asemenea, proiectul prevede că nu va constitui infracţiune această faptă în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.