Acasă55Camera: Rafila, la Comisia de anchetă privind achiziţiile:Pentru 2023 nu am achiziţionat...

Camera: Rafila, la Comisia de anchetă privind achiziţiile:Pentru 2023 nu am achiziţionat nicio doză de vaccin anti COVID

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, la Comisia parlamentară de anchetă privind achiziţiile din pandemie, că pentru anul 2023 nu a fost achiziţionată nicio doză de vaccin împotriva SARS-CoV, menţionând că România are negocieri cu Comisia Europeană şi producătorii pentru încetarea sau reducerea drastică a contractelor de achiziţii de vaccinuri, încheiate anterior mandatului său de foştii miniştri.

‘Primele cantităţi de vaccinuri, care au venit începând cu sfârşitul anului 2020 şi primul trimestru al anului 2021, au venit pe baza contractului încheiat pentru statele membre de Comisia Europeană. Cantităţile ulterioare, însă, s-au livrat pe baza unor memorandumuri aprobate de Guvernul României, la propunerea miniştrilor Sănătăţii din acea perioadă – Vlad Voiculescu şi Ioan Mihăilă. Aceste memorandumuri au fost semnate de prim miniştrii de la acea dată şi ele reprezintă un angajament pentru România, nu pentru Ministerul Sănătăţii neapărat’, a afirmat Rafila.

El a explicat că în 2021 a fost încheiat un memorandum pentru livrarea de vaccinuri Moderna de 6 milioane de doze de vaccin, ‘în condiţiile în care fuseseră deja achiziţionate 3 milioane, din care au fost folosit un singur milion şi mai erau 2 milioane în stoc’, memorandum semnat de ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Vlad Voiculescu.

Rafila a adăugat că un alt memorandum a fost semnat de premierul Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna, la propunerea Ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, prin care au fost contractată, pentru anul 2022 şi 2023, o cantitate de 39 milioane de doze de vaccin.

‘Această cantitate enormă de 39 milioane de doze de vaccin pe care trebuia să o cumpărăm în 2022 şi 2023 a avut următoarea situaţie. Am reuşit să vindem 7,5 milioane de doze la începutul anului 2022, cu o valoare considerăm noi apreciabilă, în jur de 150 milioane de euro, deci o importantă sumă de bani economisită. Am achiziţionat din restul de doze, de 11,2 milioane, care mai trebuiau cumpărate, doar 3 milioane de vaccin cu noua formulă, iar pentru contractul din anul 2023, de 19,5 milioane doze vaccin, nu am achiziţionat nicio doză’, a explicat ministrul.

El a mai spus că în momentul de faţă se renegociază aceste contracte de către Comisia Europeană cu producătorul Pfizer, pentru a găsi soluţii acceptabile pentru statele membre.

Alexandru Rafila a explicat că România doreşte schimbarea acestor contracte.

‘Nu are niciun fel de rost să facem o achiziţie care să compromită ideea de vaccinare şi să irosească resursele publice. O să căutăm cea mai bună soluţie acceptabilă pentru România, nu este neapărat în zona Ministerului Sănătăţii’, a mai spus ministrul.

‘Deci, noi nu am cumpărat, ci am vândut vaccinuri în această perioadă. A trebuit să luăm o cantitate minimă care a fost convenită cu Comisia Europeană pe parcursul anului trecut cu noua formulă de vaccin. Iar pentru 2023 nu am achiziţionat nicio doză şi sper să găsim o formulă care să răspundă intereselor României’, a adăugat Rafila.

El a afirmat că Ministerul Sănătăţii nu a cumpărat, în această perioadă, decât medicamente, antivirale, imunomodulatoare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks