AcasăStiri generaleCameră: Serviciile medicale stomatologice şi tratamentele dentare, decontate pentru persoanele diagnosticate cu...

Cameră: Serviciile medicale stomatologice şi tratamentele dentare, decontate pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de spectru autist

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede acordarea şi decontarea serviciilor medicale stomatologice şi tratamentelor dentare pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de spectru autist.

S-au înregistrat 264 de voturi pentru acest proiect.

Actul normativ modifică în acest sens Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist.

Potrivit celor adoptate, ‘serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale sunt următoarele; depistare activă precoce, diagnostic cinic psihiatric şi evaluare clinică psihologică, tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentală, consiliere psihologică părinţilor şi a familiei, fizioterapie, servicii de medicină dentară şi tratamente stomatologice, alte intervenţii specializate, precum şi servicii educaţionale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist’.

De asemenea, ‘furnizarea serviciilor specializate integrate pentru persoane cu tulburări în spectrul autist se realizează de o echipă multidisciplinară formată, după caz, din: medici de familie, medici specialişti, asistenţi sociali, psihologi acreditaţi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, logopezi, analişti comportamentali, kinetoterapeuţi, fiziokinetoterapeuţi, profesori de cultură fizică medicală, stomatologi, psihopedagogi speciali, terapeuţi ocupaţionali, psihologi atestaţi în terapii bazate pe evidenţe ştiinţifice care şi-au dovedit eficacitatea în evaluarea şi intervenţiile în TSA, consiliere psihologici, psihopedagogi, cadre didactice, manager de caz, alţi specialişti cu atribuţii în domeniul intervenţiei specializate în tulburări din spectrul autist’.

Normele metodologice de aplicare a legii se elaborează de către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei, cu consultarea Colegilor Medicilor din România, a Colegiului Psihologilor din România, a Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi a organizaţiilor neguvernamentale şi se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii, preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ministrului educaţiei şi ministrului muncii şi solidarităţii sociale, mai prevede actul normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks