Deputatul PNL Cristina Vecerdi a declarat, luni, că îi vine greu să înţeleagă disputa privind numărul de decese, menţionând că trebuie acordată mai multă credibilitate actului medical românesc şi găsite soluţii astfel încât mesajul să fie transparent şi verificabil.
‘Ca medic de urgenţă care am tratat cazuri intermediare şi severe de COVID pot să spun că există două situaţii clare: decesele de COVID, şi anume pacienţii cu insuficienţă respiratorie care fac detresă respiratorie şi insuficienţă multiplă de organe şi mor, şi pacienţii cu COVID cu patologii acute – infarct miocardic, accident vascular cerebral, politraumatisme severe, cancere în stadii terminale, care au forme asimptomatice de COVID şi a căror decese sunt produse de agravarea patologiei de bază. Între cele două situaţii clare, fără echivoc, înţelese de toată lumea, există o zonă-tampon a pacienţilor cu comorbidităţi, cu complicaţii date de infecţia cu SARS-CoV-2 şi a pacienţilor care, cu formă severă, se externează din ATI COVID cu Real Time PCR negativ, ajung pe secţii ATI curate şi, din păcate, din cauza agravării sau a stărilor grave, decedează. La aceste cazuri, medicul curant este suveran asupra cazului, medicul care urmăreşte patologia pacientului şi ştie dacă acest caz este cu COVID sau de COVID’, a explicat deputatul PNL, la Ora Guvernului din plenul Camerei Deputaţilor, la care a participat ministrul sănătăţii Ioana Mihăilă, pe tema diferenţelor la raportarea deceselor la persoane cu COVID-19.
Ea a pledat pentru acordarea unei credibilităţi mai mari ‘actului medical românesc’.
‘Ca medic îmi vine greu să înţeleg această dispută a numărului familiilor care plâng la ora aceasta şi cred că colegii mei care îngrijesc pacienţi cu COVID de mai mult de un an de zile se aşteaptă la altceva când este vorba de gestionarea pandemiei. Ca politician, consider că trebuie să conferim mai multă credibilitate actului medical românesc şi atunci când ieşim în spaţiul public să găsim soluţii astfel încât mesajul nostru să fie transparent şi verificabil’, a mai spus deputatul PNL.