TIR-urile care ies din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, au de aşteptat 240 de minute şi formează cozi de câţiva kilometri pe DN 5, după ce energia electrică în punctul de frontieră a suferit întreruperi timp de trei ore şi Agenţia de control şi încasare Giurgiu nu a putut efectua formalităţile privind taxele de trecere a podului.
‘Având în vedere creşterea numărului de automarfare care se prezintă pentru a ieşi din România şi a intra în Bulgaria, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule, în mod special la PTF Giurgiu. De asemenea, în Punctul de trecere a frontierei Giurgiu se derulează şi activităţi pentru încasarea taxei de pod, iar acest aspect îngreunează formalităţile de ieşire din ţară pentru camioane. În acest sens, facem precizarea că, în miercuri, 24 martie, în intervalul orar 00.30-03.30, Agenţia de control şi încasare Giurgiu nu a putut efectua formalităţile de încasare a taxelor de trecere a podului, motivul fiind acela de întrerupere a energiei electrice’, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ITPF Giurgiu.
După remedierea întreruperii alimentării cu energie electrică, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare, iar în prezent controlul se efectuează pe cinci artere destinate autovehiculelor de transport marfă, pe sensul de ieşire din România, respectiv cinci artere pe sensul de intrare.
Totodată, partea bulgară a informat autorităţile române despre faptul că, prin Decizia Consiliului Local Silistra, a fost suspendată temporar circulaţia autovehiculelor cu masa de peste 3,5 tone pe reţeaua de străzi a oraşului Silistra, motiv pentru care aceste mijloace de transport s-au îndreptat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră preponderent prin PTF Giurgiu şi PTF Calafat.
În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Bulgaria au fost efectuate formalităţile de frontieră prin PTF Giurgiu, pe ambele sensuri de deplasare, pentru 2.465 de camioane.
Pentru turisme şi mijloacele de transport persoane traficul prin punctele de frontieră se desfăşoară în condiţii normale, timpul de aşteptare fiind de zece minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară.