AcasăStiri generaleCampania de vaccinare anti-COVID/ 58.886 persoane - imunizate în ultimele 24 de...

Campania de vaccinare anti-COVID/ 58.886 persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 58.886 doze de ser, dintre care 47.116 – Pfizer BioNTech, 4.254 – Moderna şi 7.516 – AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

CNCAV precizează că 30.169 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua au primit-o 28.717 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.744.764 de doze unui număr de 1.861.646 de persoane, dintre care 978.528 au primit o doză, iar 883.118 şi doza a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 191 de reacţii adverse, 14 de tip local şi 177 de tip general.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 9.597 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Conform sursei citate, 102 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks