Senatorul PSD Liliana Sbîrnea a participat la o campanie de plantare a unui număr de peste 500 de bujori la Buzău şi Râmnicu Sărat, în calitate de iniţiator al legii prin care această plantă a devenit floarea naţională a României.
În cadrul campania ÎmBUJORămRomânia, au fost alese două parcuri în care femeile social-democrate, alături de reprezentanţii administraţiilor locale, au plantat bujori.
‘La iniţiativa doamnei senator Sbîrnea Liliana, organizaţia femeilor social-democrate din Buzău a plantat, în Parcul Tineretului, aproximativ 500 de bujori. Din 2022, bujorul este floarea naţională a României, prin Legea nr. 285/2022, printre iniţiatorii căreia se numără şi doamna senator Sbîrnea. Bujorii plantaţi de Organizaţia Femeilor Social-Democrate Buzău au fost donaţi de organizaţie şi de Primăria Buzău. Bujorul a fost în prim-plan şi la Râmnicu Sărat, unde Primăria condusă de domnul primar Sorin Cîrjan a amenajat Aleea Bujorilor, în Parcul Central, şi a declarat că, în viitor, speră că oraşul va avea un Parc al Bujorilor’, a transmis PSD Buzău.
În anul 2022, floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, a fost declarată ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice, prevede legea.
Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.
Legea mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.
Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte şi pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană.
Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor. Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.