AcasăStiri generaleCampania #oamenicamine şi Maratonul vaccinării anti-COVID-19, în centrul oraşului Tulcea

Campania #oamenicamine şi Maratonul vaccinării anti-COVID-19, în centrul oraşului Tulcea

Sumele alocate de Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea în primul an de pandemie Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) pentru cheltuielile cu materiale sanitare, reactivi, materiale de curăţenie şi dezinfectanţi s-au dublat cel puţin faţă de 2019, iar în momentul de faţă autoritatea judeţeană analizează costurile celui de-al doilea an de pandemie, 2021.

Secretarul general al CJ, Cristian Mihai, a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă susţinute cu prilejul Campaniei de vaccinare #oamenicamine şi al Maratonului vaccinării, că principalele investiţii realizate de autoritatea judeţeană de la debutul pandemiei au fost modernizarea reţelei de distribuţie de oxigen medical şi dublarea capacităţii stocatorului de oxigen, investiţii în valoare de 340.000 de lei.

‘S-a dublat sau chiar s-a triplat valoarea cheltuielilor. În ceea ce priveşte materialele sanitare suma a crescut de 3,5 milioane de lei, în 2019, la 8.3 milioane de lei în 2020. Nu am sumele pentru 2021, fiindcă acum se calculează. La nivelul reactivilor, cheltuielile au crescut de 3,5 milioane de lei, în 2019, la 8,65 de lei, în 2020, iar în ceea ce priveşte dezinfectanţii, cheltuielile au crescut de 600.000 de lei, în 2019, la 1,1 milioane de lei în 2020’, a afirmat secretarul general al CJ.

Cristian Mihai a mai spus că în perioada 2020-2021, SJU a primit de la CJ pentru combaterea pandemiei de COVID-19 suma de 1,4 milioane de lei pentru diferite materiale necesare, dar şi pentru amenajarea modulelor destinate izolării pacienţilor, dar şi pentru achiziţia a 20 de concentratoare de oxigen.

‘Lupta cu pandemia nu se câştigă doar în spital. Dacă reuşim să nu ajungem în spital, prin conştientizarea persoanelor cu privire la prevenţie, protecţie şi la vaccinare, sperăm să nu mai ajungem în blocaj în sistemul public de sănătate’, a menţionat secretarul general al CJ, Cristian Mihai.

În timpul conferinţei de presă, autorităţile i-au îndemnat pe tulceni să se vaccineze, iar la final regizorul Petre Năstase, reprezentant al organizatorilor caravanei, a prezentat mesajul campaniei #oamenicamine.

‘Mediul privat nu face altceva decât să se alăture autorităţilor locale şi să dea un mesaj cât mai coerent şi ştiinţific. Dacă mediul privat nu este în această perioadă alături de autorităţile locale, succesul nu va fi până la capăt. Încercăm să facem astfel încât lucrurile să revină la normal, fiindcă noi suntem foarte afectaţi, pentru că avem firme, angajaţi. Criza vine peste noi. Nu e doar o criză medicală. Va veni şi o criză economică foarte puternică, pe care noi, cei din mediul privat, am simţit-o deja foarte acut’, a afirmat regizorul Petre Năstase.

Caravana #oamenicamine şi Maratonul de vaccinare iniţiat de Primăria municipiului şi Direcţia de Sănătate Publică se desfăşoară vineri, în centrul oraşului Tulcea, de la ora 8.00, până la ora 18.00, iar până la ora 13.00, doar 11 persoane s-au vaccinat anti-COVID-19.

Caravana #oamenicamine va continua sâmbătă în oraşul Babadag, iar duminică în comuna Topolog.

De la debutul campaniei de vaccinare, în oraşul Tulcea au mai avut loc alte două maratoane de vaccinare, iar potrivit primarului Ştefan Ilie acţiunile au avut succes.

Potrivit datelor autorităţilor, mortalitatea legată de COVID-19 în judeţul Tulcea este de 3,3%, apropiată de media naţională.

De la începutul acestei luni, în SJU au fost internaţi 66 de persoane cu forme medii şi severe de COVID-19. Dintre acestea, cinci au murit şi 12 au necesitat internare în secţia de terapie intensivă.

Vineri, în secţia de terapie intensivă a spitalului sunt internate patru persoane, în contextul în care în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 176 de cazuri noi, arată datele făcute publice de Prefectura judeţului Tulcea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks