O nouă campanie de investigaţii arheologice, a şasea, care continuă căutările pentru recuperarea şi identificarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în penitenciarul din localitate, va fi organizată, începând de luni, la Târgu Ocna, anunţă Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR).
Potrivit unui comunicat al Comitetului Naţional de Conducere al AFDPR transmis, vineri, AGERPRES, cercetările se desfăşoară în zona cimitirului parohial aflat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, situată lângă penitenciar.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi condus de dr. Gheorghe Petrov (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj), alături de care se vor afla Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud), Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda), Gabriel Rustoiu (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia), Marius Oprea (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România), precum şi câţiva studenţi şi absolvenţi de istorie, în calitate de voluntari.
‘AFDPR face un nou apel către acei urmaşi ai victimelor decedate în Penitenciarul din Târgu Ocna care nu au fost încă identificaţi şi contactaţi, pentru a intra în legătură directă cu responsabilul acţiunii, domnul dr. Gheorghe Petrov (tel. 0721.400.396), în vederea îndrumării acestora către autorităţile care au în sarcină stabilirea identităţii osemintelor recuperate’, se arată în comunicat.
Acţiunea este organizată de AFDPR împreună cu Fundaţia Doina Cornea şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT), în colaborare cu Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cercetările sunt sprijinite de Primăria oraşului Târgu Ocna şi Protopopiatul ortodox Oneşti, iar finanţarea activităţilor este asigurată din donaţii particulare, prin intermediul Fundaţiei Doina Cornea din Cluj.