Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit decedat lângă o linie de cale ferată ce aparţine fostului combinat siderurgic din Reşiţa, în cauză fiind începute cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs acest incident, a informat miercuri Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraş-Severin.
Accidentul a avut loc pe 14 noiembrie în zona unde se efectuează operaţiuni de manevră a vagoanelor de marfă. Bărbatul a fost găsit decedat de un coleg de muncă – mecanic de locomotivă, lângă linia de cale ferată. Victima prezenta răni în zona picioarelor şi capului, incompatibile cu viaţa.
Victima avea contract individual de muncă încheiat din data de 16 februarie 1999 şi îndeplinea funcţia de manevrant vagoane.
‘La Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a fost comunicat un eveniment care s-a produs în data de 14 noiembrie 2023, în jurul orei 05,30, la punctul de lucru situat în Reşiţa ce aparţine angajatorului ARTROM STEEL TUBES SA, Slatina. (…) Un inspector de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă s-a deplasat la faţa locului, imediat după producerea accidentului, demarând cercetările în scopul stabilirii împrejurărilor şi cauzelor care au determinat producerea acestuia, răspunderile şi măsurile care se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare’, se arată într-un comunicat al ITM Caraş-Severin, remis AGERPRES.
Deocamdată, nu se cunoaşte dinamica producerii accidentului, inspectorii de muncă desfăşurând cercetări, în continuare. De asemenea, se aşteaptă raportul medicilor legişti şi se analizează atribuţiile victimei, înscrise în fişa postului.