Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Veredin, şi-a pierdut viaţa, luni, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 6, în localitatea Sadova Veche, după ce maşina pe care o conducea a intrat în coliziune frontală cu un TIR care venea din sensul opus de mers.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, victima se afla în maşină împreună cu un adolescent de 16 ani, minorul fiind rănit uşor şi transportat la spital.
‘Conducătorul autotrenului, un cetăţean turc de 47 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero’, a precizat IPJ Caraş-Severin.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Un alt accident de circulaţie a avut loc, luni, în localitatea Caraşova, după ce un microbuz şcolar a lovit o persoană care circula pe un scuter. În microbuz era doar şoferul.
Conducătorul scuterului a suferit numeroase escoriaţii şi o plagă la nivelul capului, el fiind transportat cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe Reşiţa, în stare conştientă.
Un echipaj al IPJ Caraş-Severin efectuează cercetări asupra cauzelor accidentului.