test
AcasăStiri generaleCaraş-Severin: Două bombe de aruncător calibru 120 mm, descoperite la Reşiţa

Caraş-Severin: Două bombe de aruncător calibru 120 mm, descoperite la Reşiţa

Două bombe de aruncător, calibru 120 mm, au fost descoperite în zona Mociur, din municipiul Reşiţa, muniţia fiind ridicată şi transportată, în condiţii de siguranţă, de o echipă pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, în vederea distrugerii ulterioare.

‘Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a fost solicitată să intervină pentru asanarea a două bombe aruncător calibru 120 mm, descoperite în municipiul Reşiţa, zona Mociur. Acestea au fost cercetate, identificate, ridicate, transportate şi depozitate în siguranţă, în vederea distrugerii lor ulterioare’, a informat, marţi, ISU Caraş-Severin.

De la începutul anului 2023, echipa pirotehnică a ISU Caraş-Severin a desfăşurat 40 de misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată în urma conflagraţiilor mondiale.

Specialiştii avertizează că muniţia rămasă neexplodată poate fi încă activă şi foarte periculoasă, iar manevrată necorespunzător poate provoca adevărate tragedii.

În acest context, ISU Caraş-Severin reaminteşte persoanelor care execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks