AcasăStiri generaleCaraş-Severin: O femeie a murit după ce a căzut dintr-o remorcă

Caraş-Severin: O femeie a murit după ce a căzut dintr-o remorcă

O femeie în vârstă de 69 de ani a murit, după ce a urcat în remorca unui tractor, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, în localitatea Delineşti, judeţul Caraş-Severin.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe DJ 587, din primele cercetări stabilindu-se că femeia ar fi urcat în remorca tractorului atunci când autovehiculul, condus de un bărbat de 57 de ani, din Caransebeş, a plecat de pe loc.

Victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, fiind preluată de un echipaj medical şi transportată la spital, unde a decedat câteva ore mai târziu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că nu consumase alcool.

Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate şi continuă cercetările, a precizat sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks