O treime din incendiile de vegetaţie uscată care s-au produs în judeţul Caraş-Severin, de la începutul acestui an, au avut loc pe terenuri care sunt eligibile pentru subvenţiile acordate de APIA, urmând ca instituţia şi Garda de Mediu să analizeze aceste speţe, a informat vineri Instituţia Prefectului.
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a organizat vineri o întâlnire de lucru împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Garda de Mediu şi APIA pentru analizarea problemelor generate de incendiile de vegetaţie uscată.
Conform datelor prezentate de ISU Caraş-Severin, din cele 43 de intervenţii la incendii de vegetaţie uscată 13 incendii au avut loc pe parcele eligibile pentru subvenţiile acordate de APIA, urmând ca instituţia, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, să analizeze aceste speţe.
‘Se va verifica dacă beneficiarii au depus în termenul legal, de 10 zile de la producerea incendiului, notificare către Poliţie, urmând ca mai apoi să se constate modul în care au izbucnit aceste incendii. În baza rezultatelor verificărilor, APIA va decide dacă beneficiarii mai primesc subvenţiile sau, după caz, dacă vor fi sancţionaţi de către Garda de Mediu sau ISU Semenic’, se arată într-un comunicat al Prefecturii Caraş-Severin, remis AGERPRES.
Instituţia doreşte să faciliteze conlucrarea dintre APIA şi Garda de Mediu, care au un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale.
Pentru o bună desfăşurare a acţiunilor şi pentru eficientizarea lor, Instituţia Prefectului – Caraş-Severin va organiza lunar asemenea întâlniri de lucru, se mai arată în comunicatul citat.