Peste 11.000 de apeluri au fost primite în primele nouă luni ale acestui an la 112 de către poliţiştii din Caraş-Severin, între persoanele care au sunat la numărul de urgenţă înscriindu-se una care a reclamat că a rămas fără becuri în locuinţă şi că nepotul său a făcut mizerie în casă, iar o alta, că nu mai primeşte de băut într-un bar din Moldova Nouă, se arată într-o situaţie statistică publicată joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Conform datelor oficiale, în perioada ianuarie-septembrie 2022, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) – 112, au fost efectuate 11.198 de sesizări sau solicitări către IPJ Caraş-Severin, cu 9,5% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Numărul apelurilor care nu se confirmă a ajuns la 35,2% din total, în creştere cu 4,8% faţă de perioada similară a anului trecut. Pentru acest motiv au fost aplicate 1.317 sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost primite 27 de apeluri abuzive, în urma cărora au fost aplicate amenzi de 32.000 de lei.
‘La data de 13 septembrie, ora 22,32, un bărbat din comuna Târnova a apelat SNUAU 112 pentru a sesiza că nu are becuri în locuinţă, iar nepotul său a făcut mizerie în casă. Un apel similar a fost primit în 25 septembrie, la ora 04,15, un cetăţean din oraşul Moldova Nouă sesizând că nu este servit cu băutură la un bar din localitate. În ambele cazuri apelanţii au fost sancţionaţi contravenţional şi avertizaţi cu privire la folosirea serviciului de apeluri de urgenţă’, se arată într-un comunicat al IPJ Caraş-Severin, remis joi AGERPRES.
În ceea ce priveşte natura apelurilor reale, majoritatea persoanelor sesizează accidente rutiere sau alte evenimente rutiere, neînţelegeri cu persoane cunoscute, agresiuni şi furturi, aceste fapte reprezentând 56,4% din totalul solicitărilor efectuate la 112.
De asemenea, se constată faptul că cele mai multe apeluri din săptămână au fost efectuate sâmbăta, cu o medie de 41 de solicitări, faţă de anul trecut când cele mai multe apeluri pe zi erau consemnate vinerea.
Ora în care au fost primite cele mai multe apeluri de la persoane aflate în trafic este cuprinsă în intervalul 12,00-13,00.
Poliţiştii reamintesc că legislaţia din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepseşte cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei sau cu prestarea de la 200 la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.