Un bărbat de 63 de ani, din localitatea Măureni, a fost reţinut de poliţişti fiind bănuit că ar fi agresat sexual o fetiţă de 9 ani, din localitate, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin. Fapta a fost semnalată vineri după-amiază Poliţiei Bocşa, prin numărul 112, de către mama fetiţei, care a relatat că un vecin ar fi încercat să o agreseze pe minoră. ‘Poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală şi continuă cercetările în acest caz’, precizează IPJ Caraş-Severin.