Un bărbat de 36 de ani, din Caransebeş, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, el fiind bănuit că ar fi intrat fără drept în locuinţa unei femei 64 de ani şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta pe fondul unor ameninţări şi prin folosirea forţei fizice, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin. Potrivit poliţiştilor, bărbatul s-a deplasat marţi după-amiază la locuinţa victimei, situată în apropierea localităţii Buchin, şi ar fi intrat în curte. Cu toate că victima i-a cerut să plece, suspectul ar fi forţat-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale cu el, ameninţând-o cu un obiect ascuţit. După comiterea faptei, bărbatul a plecat din locuinţă, dar a fost identificat în scurt timp şi condus la Poliţie pentru cercetări. ‘În acest caz, poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Caransebeş, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu’, se arată într-un comunicat al IPJ Caraş-Severin, remis AGERPRES. Suspectul a fost reţinut în cursul nopţii, iar miercuri va fi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.