Caravana USR ‘Fără păcănele’ a ajuns în acest sfârşit de săptămână în Bacău, Bârlad, Vaslui, Iaşi şi Botoşani, a anunţat, duminică, formaţiunea politică într-un comunicat remis presei.
Parlamentari USR şi reprezentanţi ai USR Tineret au discutat cu românii despre pericolul pe care-l reprezintă jocurile de noroc pentru copii şi tineri şi au strâns peste 1.200 de semnături de susţinere pentru legile USR care opresc acest fenomen toxic.
Peste 48.000 de oameni au semnat deja online pentru pachetul de legi depus de USR.
‘Pe lângă oamenii care ne scriu aproape zilnic şi poveştile triste pe care le auzim, noi vedem şi statisticile: ştim că sunt sute de mii de dependenţi şi se joacă în fiecare zi peste 1 milion de euro, ştim că nu puţine sunt tentativele de suicid cauzate de această adicţie. Iar acestea nu sunt doar nişte numere, există o poveste în spatele fiecăruia. De aceea, de aproape doi ani de zile, încercăm să aducem subiectul jocurilor de noroc în atenţia oamenilor şi a autorităţilor şi am început să punem presiune pe politicienii de la alte partide să susţină demersul nostru de a stopa flagelul’, afirmă deputatul USR de Iaşi Filip Havârneanu, conform sursei citate.
Potrivit aceleiaşi surse, pe lângă interzicerea amplasării sălilor de păcănele în apropiere de şcoli, locuri de joacă, spitale, biserici şi centre culturale, la parterul blocurilor, la sate ori lângă alte săli de jocuri de noroc, USR a depus proiecte de lege care interzic publicitatea în spaţii publice la jocurile de noroc şi impun obţinerea unui aviz de funcţionare din partea primăriei pentru sălile de jocuri.
‘Dependenţa de jocuri de noroc a devenit o problemă foarte mare în România. Cunosc persoane dependente şi am văzut cum poţi să pierzi maşina, casa sau chiar familia din cauza acestei adicţii. Alţii ajung până în pragul suicidului. Doar în municipiul Botoşani sunt peste 100 de săli de jocuri de noroc şi sunt cazuri în care pe o distanţă de doar câteva sute de metri întâlneşti şase astfel de săli. Cum statul nu a făcut, din păcate, nimic pentru a-i proteja pe cetăţeni, USR vrea scoaterea păcănelelor de lângă şcoli, spitale şi de la parterul blocurilor, vrea să nu mai fie reclame stradale la jocurile de noroc’, declară deputatul USR de Botoşani Andrei Drancă.
Legile USR prevăd, de asemenea, ca persoanele plătite din bani publici să controleze piaţa jocurilor de noroc să nu poată fi şi jucători, ca şi faptul că reclamele la jocurile de noroc trebuie să conţină mesaje de avertizare în privinţa dependenţei distructive pe care acestea o creează.
‘Statul pare să se bucure de răspândirea jocurilor de noroc şi a lăsat domeniul reglementat cât mai puţin, pentru că ia şi el o parte din banii care se învârt în această industrie. Dar cu ce preţ? Cu preţul unor destine frânte. Ce nu a făcut statul până acum vrem să facem noi, vrem să fie adoptat pachetul USR de legi pentru a scoate sălile de jocuri de noroc din drumul românilor. Accesul facil permite instalarea dependenţei şi o accentuează şi, de aceea, nu trebuie să mai avem păcănele pe toate drumurile, inclusiv lângă şcoli’, precizează deputatul USR de Vaslui Mihai Botez.
USR solicită majorităţii PSD-PNL să ‘nu mai blocheze’ aceste legi împotriva păcănelelor şi să le adopte fără întârziere.