Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, pentru perioada 2022 – 2027, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
‘Astăzi Guvernul a aprobat Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, pentru perioada 2022 – 2027, un document care vine în urma unui amplu proces de consultare cu toţi actorii relevanţi la nivel local, judeţean şi naţional. Strategia îşi propune să îmbunătăţească accesul cetăţenilor de etnie romă la servicii de educaţie, sănătate, ocupare şi antreprenoriat, locuire şi infrastructură. Sunt domeniile care au fost abordate începând încă din 2001, atunci când a fost adoptată prima strategie de îmbunătăţire a situaţiei romilor din România, noua strategie prioritizând probleme care necesită atenţie, precum cultură, tradiţii, identitate, combaterea discriminării, a discursului şi a atitudinilor antirome, generatoare de discurs incitator la ură rasială’, a precizat Dan Cărbunaru.
El a spus că ‘Guvernul României pleacă de la premisa că o mai bună cunoaştere a culturii, a tradiţiilor şi crearea de instituţii care să valorizeze patrimoniul cultural al minorităţii rome contribuie la combaterea discriminării şi la cultivarea unui climat de acceptare pentru diversitate în ţara noastră’.
‘În acest scop, pentru implementarea strategiei, mai exact, sunt avute în vedere inclusiv finanţări din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi din programele operaţionale, alături de politicile deja implementate la nivelul ministerelor de resort, acestea urmând să îmbunătăţească inclusiv calitatea vieţii tuturor cetăţenilor, mai ales în rândul celor care provin din medii vulnerabile’, a adăugat Dan Cărbunaru.