Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat, joi, că Executivul condus de premierul Nicolae Ciucă a precizat de la început că nu vor exista taxe noi înainte ca acestea să fie discutate cu partenerii sociali şi ‘aşezate din timp pe agenda publică’.
‘Guvernul Nicolae Ciucă a transmis încă de la început faptul că nu vor exista noi taxe, înainte să aibă loc consultări cu cei cărora li se adresează acele taxe. Consistenţa dialogului de până acum şi seriozitatea cu care Guvernul a privit această formulă de respect şi interacţiune, fie că ne referim la sindicate, fie că ne referim la patronate, în general mediul de afaceri…această seriozitate este autentică. Din această perspectivă nu trebuie să ne aşteptăm la introducerea de noi taxe, înainte ca acestea să fie discutate cu partenerii sociali şi eventual aşezate din timp pe agenda publică. Iniţiativele sigur că pot fi discutate. Unele dintre ele sunt menite până la urmă şi pentru a genera dezbatere publică. Aceasta este poziţia Guvernului. De altminteri, în acest an, nu a fost introdusă nicio taxă nouă’, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa Guvernului.
El a făcut aceste precizări, fiind întrebat în legătură cu afirmaţiile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, potrivit cărora ar lua în calcul taxe noi pentru anul viitor şi ce opinie are Guvernul referitor la introducerea impozitului pe bacşiş, pe a treia casă sau a treia maşină.