Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, miercuri, că, din datele deţinute la nivelul Executivului, Poliţia Română a capturat în 2022 peste o tonă de droguri, având, totodată, peste 40 de acţiuni operative de la începutul anului în care au fost indisponibilizate 2,5 tone de substanţe psihoactive.
‘Grija părinţilor faţă de ce se întâmplă în şcoli este dublată şi de grija autorităţilor. Pot să vă asigur că Poliţia Română, Ministerul Afacerilor Interne, în general, de altminteri cazul se înscrie exact în planul lor de acţiune, acela de a preveni şi de a combate vânzarea, traficul de droguri în şcoli şi nu numai, dar vorbim acum de şcoli şi de licee. Din datele pe care le avem la nivelul Guvernului, anul trecut au fost capturate droguri, Poliţia Română raportează peste o tonă de droguri capturate, peste 40 de acţiuni operative de la începutul anului în care au fost indisponibilizate 2,5 tone de substanţe psihoactive’, a precizat Cărbunaru, întrebat în legătură cu cazul în care elevi şi studenţi vindeau droguri în şcoli.
El a adăugat că, dincolo partea de combatere, există şi activităţi importante de prevenire pe care Agenţia Naţională Antidrog le desfăşoară, menţionând că anul trecut au fost peste 20.000 de astfel de acţiuni şi în mediul şcolar şi în familii şi în comunităţi, de informare, de educare şi de conştientizare privind riscurile pe care drogurile le au mai ales asupra copiilor.
‘Sunt peste 700 de persoane care au intrat în interacţiune, nu doar cu Agenţia Naţională Antidrog, cu experţii de acolo, dar şi cu partenerii, fie din mediul şcolar, fie din mediul care este gestionat de Ministerul Educaţiei sau Ministerul Sănătăţii’, a completat Cărbunaru, menţionând că astfel de acţiuni vor continua.
‘Este de datoria Poliţiei Române, Ministerului Afacerilor Interne să lupte împotriva acestui fenomen, dar şi să intensifice acţiunile de prevenire tocmai pentru a ridica nivelul de conştientizare. Este o bună ocazie de a spune din nou nu hotărât drogurilor şi de a conştientiza, atât părinţii, dar mai ales copiii care pot fi vulnerabili, cu pericolul pe care îl prezintă utilizarea unor astfel de substanţe’, a mai spus Cărbunaru.