Crucea, suferinţa, boala care ne înconjoară trebuie trăite în Cristos şi astfel vor deveni semne preţioase de har şi de binecuvântare, afirmă cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în Pastorala transmisă clerului şi credincioşilor la sărbătoarea Sfintelor Paşti.
Credincioşii greco-catolici sărbătoresc duminică Sfintele Paşti.
‘Trăim momente grele, de suferinţă, de boală. Suntem în continuare în plină pandemie. Vinerea Mare pare să se prelungească, dar ştim, nu va fi mai mare decât Ziua Învierii. Crucea, suferinţa, boala care ne înconjoară trebuie trăite în Cristos, şi astfel vor deveni semne preţioase de har şi de binecuvântare. Crucea, din semn al pedepsei şi al ruşinii, devine pentru ucenicii Celui Înviat semn de preamărire şi de victorie. Vinerea Mare, cu pătimirile Domnului, cu durerea şi cu agonia lui Isus, devine sărbătoare în lumina şi în aşteptarea plină de bucurie a Zilei Învierii. Iar Măicuţa Sfântă, mama noastră a tuturor, Maica Învierii, este cea care veghează şi ne aşteaptă la căpătâiul acestei încercări’, spune cardinalul Lucian.
El arată că, în toată această perioadă extrem de grea, gândul şi rugăciunea sa ‘se îndreaptă în mod deosebit înspre cei care au fost loviţi direct de boală şi de suferinţă: episcopi, preoţi, persoane consacrate, medici şi bunii noştri credincioşi, dar şi înspre cei care au părăsit această lume fără a putea primi din partea celor dragi nici măcar o mângâiere’.
‘Să nu uităm ce ne spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: ‘se tem de moarte doar cei ce nu cred în înviere’. Aşadar, şi noi să nu trăim cu teamă, ci cu speranţă în Cel care a înviat pentru noi şi care este cu noi până la sfârşit aşa cum ne-a făgăduit: ‘Iată Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului’ (Mate 28,20). Să ne aşezăm şi noi inima pe lespedea din Mormântul Sfânt. Această atingere vindecătoare să ne facă să gustăm bucuria clipei când îl vom vedea pe Domnul, şi Îi vom săruta sfintele Sale picioare precum Magdalena în grădina Învierii. ‘Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa’. Vestea cea Bună a Învierii să lumineze întunericul din lumea în care trăim, iar Sfântul Praznic al Învierii să fie o nouă primăvară de speranţă care să îmbrăţişeze întreaga omenire. Prin Cristos cel Înviat să trăim încă de pe acest pământ bucuria de a fi cu El pentru eternitate’,
Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică urează tuturor sărbători sfinte şi binecuvântate şi tradiţionalul ‘Cristos a înviat!’.