La o zi după ce președintele Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială, într-un mod foarte neuzual, printr-o scrisoare semnată olograf și postată pe contul de X, Casa Albă nu are pe siteul oficial absolut nicio referire la acest act, unul dintre cele mai importante din istoria politicii americane, scrie, pe inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.
În secțiunea ”Briefing room”, unde se postează pînă și mesajele de condoleanțe exprimate de președinte în varii ocazii, nu există pînă în acest moment anunțul lui Biden.
În schimb, ieri a fost postat un buletin de sănătate, pe fondul îmbolnăvirii de Covid, din care aflăm că ”Președintele Biden a terminat cea de-a opta doză de PAXLOVID în această dimineață. Simptomele sale au îmbunătățit semnificativ. Pulsul, tensiunea arterială, frecvența respiratorie și temperatura rămîn absolut normale. Saturația sa de oxigen continuă să fie excelentă în aerul ambiental. Plămînii săi rămîn curați. În actualizarea de ieri, am afirmat incorect că varianta SARS-CoV-2 (COVID-19) KP.2.3 a reprezentat aproximativ 33,3% din cazurile noi din Statele Unite. Procentul corect este aproximativ 12,8%. Președintele continuă să tolereze tratamentul fără nicio dificultate și va continua PAXLOVID conform planificat. El continuă să își îndeplinească toate îndatoririle prezidențiale”.
Deci, situația medicală a lui Biden merită un loc pe siteul Casei Albe, dar nu și marea sa decizie politică.
Azi, de asemenea, Casa Albă a postat un mesaj al președintelui Biden:
„Cînd mă gîndesc la schimbările climatice, mă gîndesc la locuri de muncă – locuri de muncă bine plătite, sindicalizate, care îi pun pe americani la muncă, reconstruiesc infrastructura îmbătrînită a națiunii noastre și sprijină tranziția noastră către un viitor cu energie curată. Pe măsură ce schimbările climatice continuă să provoace efecte tot mai extreme asupra comunităților din întreaga țară, folosim toate instrumentele din cutia noastră de instrumente pentru a reduce poluarea, a reduce costurile energetice ale familiilor, a promova justiția de mediu și a face comunitățile noastre mai rezistente. Astăzi, administrația mea împuternicește comunitățile locale din 30 de state să reducă poluarea și să lupte împotriva crizei climatice – de la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Pennsylvania la protejarea infrastructurii împotriva inundațiilor în Carolina de Nord. Astăzi și în fiecare zi, voi continua să lucrez pentru a proteja familiile americane de poluarea nocivă și pentru a construi un viitor cu energie curată(s.n.).”
În ambele documente, după cum se poate observa, se pune accent pe continuarea activității de președinte a lui Joe Biden pînă la capăt, în contextul în care pe scena politică de peste ocean ia amploare curentul necesității retragerii sale din funcție, pe fondul problemelor de sănătate, arată jurnalistul.
Articolul Casa Albă nu suflă un cuvânt despre anunţul retragerii preşedintelui Joe Biden din cursa prezidenţială apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro