Una dintre casele memoriale din Bihor, care propune vizitatorului o călătorie în trecut, este cea a marelui om de cultură Iosif Vulcan, situată în centrul oraşului Oradea, un muzeu dedicat celui care, la Pesta, în 1865, a iniţiat prima serie a Revistei de cultură ‘Familia’ şi care este considerat ”naşul literar” al lui Mihai Eminescu.
Casa are o istorie ce merită a fi cunoscută, afirmă scriitorul Florin Ardelean, fiind o clădire declarată monument istoric. Imobilul care găzduieşte acum Muzeul memorial ‘Iosif Vulcan’ şi-a păstrat forma iniţială, având un singur nivel, dispus în formă de L, şi cu o curte interioară de mici dimensiuni.
‘Soţii David Busch şi Isabella Berger, evrei de origine, au construit casa într-un stil neoclasic, punându-i temelia în anul 1879. Oradea acelei perioade se deschidea frumos spre arhitectura Art Nouveau, după ce asistaserăm la procesul de emancipare a unei părţi bune din populaţia iudaică a urbei, încă pe la 1870. Putem spune că acum inaugurăm Vârsta de Aur a oraşului de pe Crişul Repede, o urbe cosmopolită, aflată într-un rapid progres de dezvoltare edilitară, instituţională şi spirituală, în ambianţa unei toleranţe de care se bucurau diferitele etnii ce o populau. În această ambianţă optimistă, dominată de speranţe într-un viitor comun şi prosper, de altfel cât se poate de legitime, familia Busch-Berger vinde casa de pe Strada Binecuvântării, din acea vreme, cuplului Iosif şi Aurelia Vulcan’, povesteşte Florin Ardelean.
Editorul ‘Familiei’ tocmai decisese să mute redacţia revistei sale la Oradea-Mare, lucru ce se şi petrece chiar de Paşti, în 1880. Casa a fost cumpărată cu suma de 20 de mii de coroane, în anul 1896, servind drept sediu al publicaţiei între anii 1897-1906. În paginile ei au publicat nume reprezentative de scriitori români din acele vremuri: Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Ca un amănunt ce ţine mai degrabă de mondenitate, nu Iosif Vulcan a plătit suma cuvenită pentru achiziţionarea imobilului, ci soţia sa, Aurelia, veniturile acesteia fiind posibile graţie relaţiei pe care ar fi avut-o cu un bibliofil şi colecţionar de antichităţi, Bölöni Sándor, îngrijindu-i anii bătrâneţii.
Evenimentul cel mai important pe care l-a găzduit casa s-a consumat în anul 1904, când Iosif Vulcan a sărbătorit jubileul de 40 de ani al revistei sale. Un bal grandios, la care s-au asociat notabilităţile urbei, de la primar la oameni de cultură maghiari, dar mai ales colaboratorii revistei şi un număr mare de admiratori, printre care şi poetul Octavian Goga, cu toţii au omagiat o personalitate a vieţii spirituale, nu doar locale.
‘Editorul revistei ‘Familia’ era membru al Academiei Române, lider al ASTRA şi al Societăţii pentru Fond de Teatru Român, autor de romane, piese de teatru şi apreciat traducător din literatura maghiară şi franceză. Opera sa de căpătâi rămâne, totuşi, revista ‘Familia’, a cărei durată în apariţie, timp de 42 de ani, între 1865 şi 1906, rămâne singulară în istoria presei culturale româneşti’, subliniază profesorul de jurnalism, scriitorul Florin Ardelean.
După moartea lui Iosif Vulcan, pe data de 8 septembrie 1907, Aurelia, soţia sa, a continuat să locuiască în casa cumpărată în anul 1896, până în luna aprilie 1918, când a vândut-o cu 150 de mii de coroane lui Schreiber Jacob.
Dar noul proprietar nu a locuit prea mult aici, pentru că la sfârşitul anului 1919 a vândut la rândul lui casa, contra sumei de 250 de mii de coroane, unei minore, Margit Moskovitz. Aceasta a locuit aici până în fatidicul an 1944, când, evreică fiind, a fost deportată în lagărul din Oradea (aprilie), iar mai apoi, la sfârşitul lunii mai, dusă cu trenul la Auschwitz, unde a fost gazată şi incinerată, având soarta celor aproape 28 de mii de evrei orădeni morţi în Holocaust.
După război, din 1949 până în anul 1959, casa Vulcan a fost locuită de familia medicului Wilhelm Barsonyi, pentru ca mai apoi, până în 1964, să fie locuinţa altui medic orădean, Octavian Martin. Pentru o scurtă perioadă de timp, casa a servit drept sediu Societăţii de ştiinţe filologice şi istorice, pentru ca în toamna anului 1964 să se deschidă aici, într-o primă tentativă expoziţională, încă săracă, un muzeu memorial dedicat lui Iosif Vulcan.
Anul 1965 reprezintă o bornă importantă în istoria clădirii. Este vorba despre inaugurarea Muzeului memorial ‘Iosif Vulcan’, cu o expoziţie permanentă despre viaţa, formarea profesională şi activitatea marelui scriitor şi patriot român, alături de trei camere cu mobilierul ce aparţinuse familiei Vulcan.
‘Sălile expoziţiei prezintă documente inedite legate de familia lui Iosif Vulcan, ştiut fiind că acesta era descendent din aceea a episcopului greco-catolic român Samuil Vulcan, care a pus, în vremea Imperiului Habsburgic, piatra de temelie a Gimnaziului românesc din Beiuş (1828) şi care s-a dovedit a fi un susţinător aprig al limbii române. Câteva încăperi sunt reconstituiri ale ambianţei de locuire din epoca în care au trăit aceştia, cuprinzând mobilierul originar ce a aparţinut familiei lui Iosif Vulcan. Un loc special în expoziţia de bază a instituţiei muzeale îl ocupă coligatul revistei ‘Familia’ nr. 6 din 25 februarie – 9 martie 1866, unde semnează sub numele de Mihai Eminescu cel care până atunci se numea Eminovici, cu poezia ‘De-aş avea…’ ‘, a precizat criticul de artă Aurel Chiriac.
După moartea soţului ei, Aurelia a vândut cea mai mare parte a obiectelor de mobilier lui Liviu Lazăr, fiul lui Aurel Lazăr, cel în casa căruia s-a redactat, la 12 octombrie 1918, Declaraţia de autodeterminare a românilor din Imperiul Austro-Ungar.
Muzeul Ţării Crişurilor a răscumpărat acest mobilier şi l-a adus de la Cluj la Oradea, restaurând astfel interioarele casei Vulcan şi definitivând aranjamentul încăperilor ce alcătuiesc acum circuitul muzeal. Acest mobilier este unul specific unei familii de intelectuali de la sfârşitul veacului al XIX-lea, cu o stare materială bună, conţinând mese în stil renascentist şi rococo, fotolii, biroul de lucru al scriitorului Iosif Vulcan, fotografii de familie, tablouri, vaze, un secretaire, sobe de teracotă, oglinzi şi covoare de epocă, o pendulă, alte piese Jugendstil şi Biedermeier.
Fostul director al Muzeului Ţării Crişurilor Aurel Chiriac dezvăluie că muzeul mai deţine un depozit unde se află pregătite pentru o viitoare expunere piese de mobilier recent achiziţionate de la urmaşi ai lui Iosif Vulcan.
Din 1965 şi până în prezent, clădirea ce găzduieşte muzeul a fost reabilitată în mai multe rânduri, oferind publicului vizitator o imagine cât mai fidelă a casei în care au locuit, în urmă cu mai bine de 120 de ani, Iosif şi Aurelia Vulcan.
‘Muzeul memorial ‘Iosif Vulcan’ este un spaţiu care conservă, prin patrimoniul deţinut şi nu numai, memoria unui OM care şi-a dedicat viaţa culturii române transilvănene. A fost un mare publicist, un animator cultural şi scriitor român, membru plin al Academiei Române, a cărui memorie suntem datori să o cinstim’, a concluzionat Aurel Chiriac.
