Aflată în curtea Bibliotecii Judeţene ‘Alexandru şi Aristia Aman’, Casa Memorială ‘Elena Farago’ a fost amenajată în cinstea poetei care a condus acest lăcaş de cultură timp de peste 30 de ani, fiind singura casă de acest fel din municipiul Craiova. De altfel, atât clădirea în care se află Casa Memorială ‘Elena Farago’, cât şi imobilul în care funcţionează sediul central al bibliotecii au fost donate de soţii Alexandru şi Aristia Aman Primăriei Craiova, pentru înfiinţarea ‘unei biblioteci libere şi a unui muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine’.
‘Cele două clădiri sunt emoţionante mărturii ale generozităţii soţilor Aman. Alexandru, fratele mai mic al celebrului pictor Theodor Aman, şi Aristia, soţia sa, au lăsat întreaga lor avere – case, mobile, tablouri, cărţi şi obiecte de artă – Primăriei Craiova, pentru înfiinţarea unui aşezământ de cultură: Fundaţia ‘Aman’, formată din bibliotecă, muzeu şi o galerie de tablouri. Fundaţia ‘Aman’ a fost inaugurată la 21 decembrie 1908, în prezenţa ministrului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, Spiru Haret, şi a altor personalităţi, printre care şi Nicolae Romanescu. Aceste două imobile au fost construite de soţii Grigorie Lăceanu, părinţii Aristiei, care prin căsătorie devine Aman şi care primise această moştenire de la părinţi. Iar clădirea în care se află acum Casa Memorială ‘Elena Farago’ şi birourile administrative ale bibliotecii a fost construită ca locuinţă pentru servitorii familiei, iar ulterior a devenit locuinţa celor aflaţi în serviciul bibliotecii şi muzeului’, a declarat pentru AGERPRES Lucreţia Toma, custodele Casei Memoriale ‘Elena Farago’.
Numită directoare a Fundaţiei ‘Aman’, în septembrie 1921, poeta Elena Farago, de origine greacă, prietenă a marelui istoric Nicolae Iorga, fostă guvernantă în casa dramaturgului Ion Luca Caragiale, a condus destinele acestui lăcaş de cultură timp de peste trei decenii, locuind şi creând în casa care azi adăposteşte o parte din avuţia spirituală pe care a lăsat-o.
‘Poeta a ajuns în 1907 în Craiova, împreună cu soţul ei, Francisc Farago, şi, neavând unde să stea, a fost găzduită în această casă. De ce? Elena Farago, deşi noi o considerăm olteancă, s-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bârlad, fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. La vârsta de 12 ani, în 1890, când avea doar două clase primare, primeşte o grea lovitură când i se prăpădeşte mama şi este nevoită să abandoneze şcoala. Ea devine sprijin pentru tată în creşterea celor şase fraţi mai mici. Cinci ani mai târziu, în 1895, primeşte o nouă lovitură: moare şi tatăl, iar fraţii au fost împrăştiaţi pe la rude, spre a fi îngrijiţi. Elena ajunge la Brăila, la unchiul pe linie maternă, iar la 17 ani se îmbolnăveşte şi este internată în Spitalul Colţea din Bucureşti, unde era stabilit fratele mai mare, care o primeşte în casa sa în timpul convalescenţei. După recuperare, rămâne în Bucureşti şi e nevoită să muncească pentru a se întreţine. Aşa ajunge să fie guvernanta copiilor lui I. L. Caragiale, care, după ce i-a aflat povestea de viaţă, ar fi zis: ‘o viaţă de roman, subiect de dramă’. În casa lui Caragiale a cunoscut adevărata literatură a clasicilor şi tot aici îl cunoaşte, în 1900, şi pe viitorul soţ, Francisc Farago’, povesteşte Lucreţia Toma.
În 1900, împreună cu soţul ei, numit director al unei sucursale a Băncii Generale Române, pleacă la Constanţa, unde au stat până în 1907, când se stabilesc în Craiova, şi unde îi prinde şi marea Răscoală din 1907. La Craiova au locuit în casa memorială de azi, în care poeta a stat tot restul vieţii, până în anul 1954.
‘La Craiova a făcut parte din comitetul prestigioasei reviste ‘Ramuri’. La îndemnul lui Nicolae Iorga, poeta merge în satele Olteniei pentru a împărţi ajutoare băneşti, de la ‘Neamul Românesc’, familiilor ţăranilor care au suferit după Răscoala din 1907. A fost chiar arestată, dar eliberată a doua zi. În acelaşi an l-a înfiat pe Mihnea, iar după această adopţie, după o faptă bună, în 1913, a dat naştere propriei fiice, Coca (Ana Virginia) Farago. Ambii copii au terminat Arhitectura, iar într-una dintre vitrine avem o expoziţie cu primele piese ale Cocăi Farago expuse la Hotel Intercontinental din Bucureşti. Ambii copii au locuit în Bucureşti. În 1921, poeta a fost numită directoare a Fundaţiei ‘Alexandru şi Aristia Aman’, transformată ulterior în bibliotecă, fiind cel mai longeviv director al acestei instituţii. Din 1921 până în 1954, când a murit, a rămas directoare, chiar după pensionare de la Uniunea Scriitorilor a rămas director onorific. Personalul bibliotecii a îngrijit-o şi este înmormântată la Cimitirul Ungureni din Craiova’, a mai spus Lucreţia Toma.
Cât timp a condus Fundaţia ‘Aman’, biblioteca a primit cea mai mare donaţie de carte, aceasta fiind din partea fostului primar Nicolae Romanescu, care, aşa cum a lăsat majoritatea moşiilor sale oraşului Craiova, aşa a lăsat şi cărţile. Însăşi poeta a înregistrat aceste cărţi. ‘Avem înregistrările cu scrisul ei. Păstrăm şi maşina de scris a poetei, unde a scris poeziile’, a dezvăluit custodele Casei Memoriale ‘Elena Farago’.
În prezent, în casa în care a trăit Elena Farago se află birourile administrative ale Bibliotecii ‘Aman’ şi o expoziţie permanentă în camerele locuite de către poetă, care cuprinde 396 de exponate: documente originale, scrisori, fotocopii, fotografii ale familiei, corespondenţă, cărţi şi reviste, obiecte personale, piese de mobilier, diverse obiecte care au aparţinut poetei şi familiei sale. Este singura casă memorială din Craiova şi este vizitată anual de sute de persoane.
Poeta Elena Farago a primit numeroase premii şi distincţii, precum şi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei. Printre volumele sale se află ‘Versuri’ (1906), ‘Şoapte din umbră’ (1908), ‘Din taina vechilor răspântii’ (1913), ‘Şoaptele amurgului’ (1920), ‘Poezii’ (1937). A scris, de asemenea, versuri pentru copii: ‘Copiilor…’ (1913), ‘Să fim buni’ (1923), ‘Din traista lui Moş Crăciun’, ‘Bobocica’, ‘Să nu plângem’, ‘Ziarul unui motan’, ‘4 gâze năzdrăvane’ ş.a., care se remarcă prin redarea sentimentelor delicate, în special al iubirii şi maternităţii. Printre cele mai îndrăgite şi cunoscute poezii ale sale se numără ‘Căţeluşul şchiop’, ‘Sfatul degetelor’, ‘Motanul pedepsit’, ‘Gândăcelul’, ‘Moş Crăciun’. A tradus din H. Ibsen, Fr. Nietzsche, din poezia franceză clasică şi simbolistă, din Anatole France.
A fost distinsă cu Premiul Academiei Române (1908, 1920), Premiul ‘Femina’ (1925), Premiul Naţional pentru Poezie (1937).
Poeta îşi transformase casa într-un adevărat salon literar, în care îşi primea prietenii, personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti cu care a întreţinut o bogată corespondenţă: Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Mihail Dragomirescu, George Topârceanu.
