Cum urci pe străduţele de pe Dealul Copoului, cele de pe lângă Colegiul ”Mihai Eminescu”, observi printre clădirile elegante de pe partea stângă a străzii o casă care ne duce în timp pe o veche uliţă din ‘Mahalaua Muntenimii de Mijloc’ a Iaşiului secolului XIX. Este casa care azi găzduieşte Muzeul Memorial ‘Mihail Kogălniceanu’, casă care pe vremea marelui om politic i-a avut oaspeţi pe paşoptiştii Costache Negri, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, dar şi pe domnitorii Mihail Sturdza şi Grigore Alexandru Ghica. Tot aici se afla Mihail Kogălniceanu atunci când a primit vestea că Alexandru Ioan Cuza a fost ales drept candidat la tronul Moldovei şi tot aici a fost găzduit principele Carol în una dintre vizitele sale la Iaşi.
Construită între anii 1815 – 1817 de aga Ilie Kogălniceanu, casa de pe strada Kogălniceanu nr. 11 era una mare, boierească, cu demisol şi parter, ridicată pe temelii de piatră şi care cuprindea la parter nouă camere şi un antreu, iar la demisol, trei încăperi şi două cămări. La o mică depărtare de clădire se afla casa veche şi alte anexe gospodăreşti şi ‘o fântână cu apă bună’. În ograda cu pomi roditori se află şi acum un pavilion de lemn şi cărămidă acoperit cu tablă.
Aici s-a născut, la 6 septembrie 1817, Mihail Kogălniceanu, primul din cei zece copii ai familiei, cel care câţiva ani mai târziu avea să devină una dintre cele mai reprezentative personalităţi româneşti.
A. D. Xenopol spunea despre ‘acest om genial’ – Mihail Kogălniceanu (1817-1891) că a fost un remarcabil orator şi diplomat, exponentul generaţiei de ctitori ai României moderne, ale cărui obiective declarate şi perseverent urmărite au fost dezvoltarea conştiinţei naţionale, făurirea statului naţional, obţinerea, recunoaşterea şi respectarea independenţei.
Publicist, om politic de orientare liberală, avocat şi istoric, Mihail Kogălniceanu a fost fondator şi redactor al revistei ‘Dacia literară’, profesor la Academia Mihăileană, participant la Revoluţia de la 1848, mare unionist şi cel mai important colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza, membru al Divanului Ad-hoc. El a fost cel de-al treilea prim-ministru după Unirea din 1859 a Principatelor Române, iar mai apoi, sub domnia lui Carol I, ministru al Afacerilor Externe. Mihail Kogălniceanu a fost, în timpul domniilor lui Cuza şi Carol I, ministru de Interne. În ceea ce priveşte activitatea sa culturală, Kogălniceanu a fost nu doar unul dintre cei mai influenţi intelectuali, ci şi director al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi. Totodată, Kogălniceanu a publicat mai multe opere alături de Alecsandri şi Ion Ghica.
‘Aici şi-a petrecut copilăria şi şi-a început educaţia şi ascensiunea în elita socio-culturală şi politică a acelor vremuri’, povesteşte Mihaela Tudose, muzeograf la Muzeul Memorial ‘Mihail Kogălniceanu’.
Dar pentru a avea banii necesari pentru studiile lui Mihail, revistele şi editurile cu care acesta colaborează, aga Ilie Kogălniceanu este nevoit să ‘zălogească’ proprietatea între anii 1834 – 1850. La şase ani după căsătoria sa, în 1858, Mihail Kogălniceanu răscumpără proprietatea, devenind astfel proprietar deplin.
Unsprezece ani mai târziu, în timpul celei de-a cincea vizite făcute la Iaşi, în aprilie 1869, principele Carol I este găzduit în casele lui Kogălniceanu.
‘Municipalitatea, alături de toate celelalte autorităţi, a luat toate măsurile necesare unei primiri impunătoare şi găzduire a Înaltului Oaspete. Întreg oraşul a fost împodobit cu arcuri cu verdeaţă, steaguri naţionale, pregătindu-se de data aceasta locuinţa sa în casele familiei lui Mihail Kogălniceanu. Carol, ajungând la locuinţa sa, a fost primit de elita societăţii de atunci, în frunte cu principele Grigorie Mihail Sturdza. Trebuie menţionat că, până la acest moment, Kogălniceanu nu-l însoţise încă niciodată la Iaşi pe Carol. După cum s-a scris în acele vremuri, prefectul districtului şi mai mulţi deputaţi şi orăşeni notabili au fost poftiţi la prânzul Măriei Sale’, spune muzeograful Mihaela Tudose.
Casa Kogălniceanu a fost locul unor altfel de întâlniri pentru acele vremuri.
‘În anul 1880, casa Kogălniceanu era plină de invitaţi care au venit pentru a serba cu mare fast Crăciunul. Rudolf Suţu spunea că ‘tot ce Iaşiul a avut mai distins s-a adunat la această serbare, pentru a putea admira un frumos pom de Crăciun’. Pomul era aşezat în sala rotundă, cu ferestrele care dădeau înspre o frumoasă grădină. Jucărele pentru copii, lumânări de toate culorile, bombiţe şi nuci aurite şi argintate, roşcovi şi smochine, cutiuţe elegante cu bomboane fine. Dar nici cei mari nu erau uitaţi!…Pentru fiecare era câte ‘o atenţiune’ – obiecte de artă şi altele. O orchestră cânta pe o estradă şi toţi se bucurau. Din cauza unui mic incendiu provocat de o lumânare răsturnată într-o clipă de neatenţie, petrecerea s-a terminat nu tocmai plăcut, fapt care a rămas multă vreme în amintirea ieşenilor’, a povestit Mihaela Tudose.
Aceasta arată că, în anul 1888, bolnav şi având probleme financiare cărora cu greu le mai putea face faţă, Mihail Kogălniceanu ipotechează casa Creditului Urban. În acelaşi an, la comanda lui Kogălniceanu, în anul 1888, arhitectul Carol von Kugler a corectat aspectul arhitectural al casei, dându-i forma neoclasică pe care o are şi astăzi.
‘Ruinat de boală şi asaltat de creditori, Mihail Kogălniceanu moare la Paris, la 20 iunie 1891. După decesul lui, soţia, Ecaterina, şi fiica Lucia au rămas coproprietarele imobilului. Ecaterina moare în noiembrie 1907, casa rămânând moştenitorilor de drept: Constantin, Lucia, Vasile şi nepoţilor: Eliza şi N. N. Krupenski, Ioana şi Mihail I. Kogălniceanu. Lichidarea succesiunii a durat câţiva ani. În 1912, Lucia Bogdan declară apel împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi de scoatere în vânzare, pentru indiviziune, a casei părinteşti. Din 1918 rămâne singura proprietară, prin ieşirea din indiviziune a lui Nicolae Krupenski’, a explicat Mihaela Tudose.
În acelaşi an, închiriază casa Ministerului de Război, astfel că aici a funcţionat Curtea marţială militară, a cărei activitate a dus la degradarea imobilului.
Doi ani mai târziu, în 1920, fiica lui Mihail Kogălniceanu a vândut întreaga proprietate Societăţii ‘Ocrotirea Orfanilor din Război’, patronată de Olga Sturdza. Dependinţele au fost dărâmate şi înlocuite cu imobile cu etaj. În 1934, prin autodizolvarea Societăţii ‘Ocrotirea Orfanilor din Război’, casa cu toate noile clădiri din incintă a revenit Epitropiei Institutelor Şcolare ‘Gheorghe Mârzescu’.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, casa a suportat grave deteriorări.
În urma demersurilor profesorului Gheorghe Băileanu, între anii 1946-1948, imobilul a fost reconstruit, păstrându-i-se forma originală. Gheorghe Băileanu, preşedintele Epitropiei Institutelor Şcolare, a refăcut integral clădirile din incinta proprietăţii şi casa. Prin grija profesorului Gheorghe Băileanu s-a păstrat forma originală a casei şi, de asemenea, au fost conservate uşile, ferestrele cu obloane şi gratii, lambriurile, nişele şi dulăpioarele din pereţi, sobele, părţi din ornamente, au fost instalate lumini electrice şi câteva cremoane cu cifru. Însă în 1949 autorităţile comuniste au înlocuit conducerea Epitropiei Institutelor Şcolare ‘Gheorghe Mârzescu’ şi au trecut proprietăţile acesteia în folosinţa Centrului de Asistenţă Studenţească din Iaşi.
‘Astfel, casa ‘Mihail Kogălniceanu’ şi clădirile aflate în perimetrul proprietăţii au devenit cămine studenţeşti ale mai multor institute de învăţământ superior, din 1954 până în 1964 găzduindu-i pe studenţii medicinişti. Deşi a fost declarată monument istoric încă din anul 1955, prin efortul susţinut al aceluiaşi profesor Gheorghe Băileanu între anii 1967-1968, casa ‘Mihail Kogălniceanu’ a fost supusă de conducerea Institutului de Medicină unor reparaţii necorespunzătoare care au avut ca rezultat pierderea elementelor originale de arhitectură. Dincolo de conotaţiile administrative, acest transfer are şi semnificaţiile unui act reparatoriu faţă de ‘un om genial, cel mai mare conducător cultural şi politic pe care l-au avut românii în epoca modernă’ ”, a menţionat muzeograful.
Parte din imobilele acestea aflate pe fosta proprietatea a familiei Kogălniceanu nu se mai păstrează, pe locul lor construindu-se un corp de clădiri pentru Facultatea de Bioinginerie, facultate ce aparţine de Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ Iaşi.
Muzeul Memorial ‘Mihail Kogălniceanu’ din Iaşi a fost închis pentru public între anii 2009 şi 2013, în acest timp făcându-se lucrări de reparaţii şi redecorare.
‘Casa a fost supusă unui proiect de redefinire tematică şi reamenajare a spaţiului expoziţional care reconstituie atmosfera unei case boiereşti de secol XIX, punând în valoare un bogat patrimoniu ce se leagă în bună măsură de numele şi familia lui Mihail Kogălniceanu. Reamenajarea expoziţională s-a făcut conform tipologiilor secolului al XIX-lea, pe baza documentelor şi mărturiilor existente’, a afirmat Mihaela Tudose.
De pe data de 4 martie 2012, Muzeul Memorial ”Mihail Kogălniceanu” a fost redeschis publicului. Întâlnirea cu marele om politic este posibilă şi astăzi, doar la Muzeul Memorial ‘Mihail Kogălniceanu’ din Iaşi, datorită tehnologiei care a fost implementată în urmă cu 10 ani, în premieră naţională pentru spaţiul muzeal din România, o proiecţie holografică 3D.
Holograma îl prezintă pe Mihail Kogălniceanu în mărime naturală. Scurta prezentare venită de la proiecţia hologramei permite o mai bună percepţie asupra marelui om politic.
‘Din biroul casei sale din Iaşi, Mihail Kogălniceanu nu doar îşi primeşte musafirii, ci le şi adresează câteva cuvinte. Prin intermediul unei holograme, Kogălniceanu prezintă vizitatorilor casa, familia şi rosteşte câteva fragmente din unele dintre discursurile sale celebre, fiind puse astfel în evidenţă calităţile sale oratorice’, dezvăluie muzeograful.
Expoziţia cu caracter memorialistic reface ambientul unor încăperi specifice locuinţei boiereşti de la jumătatea secolului al XIX-lea: holul, camera de primire, dormitorul, salonul doamnei, sufrageria şi biroul.
‘Mobilierul din lemn sculptat este realizat în stilurile oriental, renascentist, Biedermeier, Ludovic al XV-lea, Ludovic al XVI-lea, Napoleon al III-lea, oglinda din cristal veneţian, vase din porţelan de Sevres, tablouri, candelabre, sfeşnice, covoare, precum şi tacâmurile din argint şi farfuriile decorate cu monograma lui Mihail Kogălniceanu, sigiliul cu monogramă, servieta de diplomat, cutia pentru pălării cu monogramă, trusa de birou, o călimară şi o scrumieră care i-au aparţinut, însemnele lojei masonice al cărei membru a fost, fotografii ale urmaşilor săi, un costum şi bijuterii care i-au aparţinut Ecaterinei Kogălniceanu sunt valoroase piese de patrimoniu care conferă autenticitate ambientului creat’, explică muzeograful.
Însă în casa de pe strada Kogălniceanu nr. 11 există un element care ne aminteşte că suntem într-un muzeu din secolul XXI – info touch-ul plasat chiar la intrare şi prin care se facilitează accesul publicului la informaţii referitoare la viaţa şi activitatea lui Mihail Kogălniceanu. Aceste informaţii, multe dintre ele inedite, sunt prezentate în limbile română şi engleză.
De asemenea, muzeul este şi gazda unei audienţe constante care este atrasă de evenimentele care au loc în Salonul de muzică. Aici se desfăşoară evenimente culturale, concerte, audiţii muzicale, seri de muzică şi poezie, dar şi spectacole de teatru sau lansări de carte.
