A ales să fie chirurg într-un mică localitate şvăbească de la marginea Imperiului Austro-Ungar – Jimbolia, deşi a absolvit Medicina la Budapesta cu nota 10 şi putea profesa în orice capitală a Europei. Putea deveni meşteşugar în atelierele tatălui său ori proprietarul averii funciare a familiei şvăbeşti Diel, dar sorţii au ales pentru Karl să nu fie primul născut al casei, care prelua de obicei administrarea moştenirii pentru a rămâne integră, astfel că averea lui avea să fie învăţătura.
Karl Diel a rămas fidel întreaga viaţă comunităţii în care s-a născut, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi din Banatul istoric, a cărui notorietate a trecut dincolo de Budapesta, de unde îi veneau pacienţi.
El câştigase încrederea oamenilor ca bun specialist, pentru că din cele peste 50.000 de operaţii, peste 98% au fost încheiate cu succes, dar şi pentru că era generos cu cei săraci.
A lucrat alături de ‘părintele’ neurochirurgiei româneşti, dr. Bagdasar, s-a căsătorit cu fiica medicului Curţii de la Viena, avea să devină socrul renumitului academician Pius Brânzeu, pe care l-a tratat când era copil, dar cel mai bine s-a simţit în oraşul multietnic şi multicultural Jimbolia, în care se vorbeau patru limbi: româna, germana, maghiara şi sârba, unde a trăit până la moarte.
Muzeograful Cristina Dema şi Sergiu Dema, director al Casei de Cultură din Jimbolia, au arătat pentru AGERPRES că atât de mult a fost iubit şi apreciat dr. Karl Diel de localnici, încât după moartea lui au ridicat în centrul oraşului, în scurtă vreme, un monument pe care i l-au dedicat şi care a rămas neatins până astăzi, iar Spitalul Orăşenesc pe care l-a înfiinţat îi poartă numele.
Casa în care medicul s-a născut există şi astăzi, devenind Casa memorială ‘Dr. Karl Diel’ din Jimbolia.
‘Casa memorială a medicului Karl Diel este foarte importantă nu doar pentru Jimbolia, ci pentru întregul Banat. Karl Diel s-a născut în 14 februarie 1855 în Jimbolia într-o familie de şvabi. În vremea aceea, majoritatea jimbolienilor erau agricultori, industriaşi şi meşteşugari. Tatăl lui era meşteşugar şi avea un atelier de vopsit haine. Karl era al cincilea copil al familiei, un lucru bun pentru el, pentru că familia s-a concentrat să-l trimită la şcoală. În familia de agricultori, şvabii aveau obiceiul ca primul născut să primească moştenirea familiei, terenurile agricole, pe care nu voiau să le împartă. Probabil că aşa era şi la meşteşugari; dacă ar fi fost cel dintâi născut al familiei, ajungea vopsitor de haine. Aşa că a fost trimis la şcoală, studiază Medicina la Budapesta alături de profesori renumiţi în vremea respectivă, unul dintre ei ajungând să fie numit ‘părintele’ ortopediei maghiare, care îl apreciază foarte mult pe Diel şi îi oferă un post de conducere la secţia spitalului din Budapesta, considerându-l mâna lui dreaptă. Cu toate acestea, în mod bulversant, Diel hotărăşte că se întoarce la Jimbolia, o comună în care nu exista spital. Toţi se întrebau de ce un om atât de talentat, cu un viitor care se arăta ilustru în Ungaria şi poate chiar în întreaga Austro-Ungarie, renunţă la această perspectivă şi vine să accepte o provocare imensă într-o localitate fără spital’, povesteşte Sergiu Dema.
Muzeografa Cristina Dema relatează că, potrivit legendelor locului, timp de 10 ani, medicul a făcut intervenţii chirurgicale în propria locuinţă sau în cele ale pacienţilor. Exista la Jimbolia un fel de dispensar care avea patru-cinci paturi în caz de urgenţă, dar se simţea nevoia acută a ridicării unui spital.
‘Dr. Diel hotărăşte că o localitate care era în dezvoltare, mai ales industrială, are nevoie de un spital. Fiind medicul de casă al nobilului Andrei Csekonics (care creştea cai pentru armata imperială), Diel profită de această relaţie şi îl sensibilizează pe contele Csekonics pentru înfiinţarea viitorului spital. Chirurgul a mai avut un context favorabil pentru construirea spitalului: în anul 1896, maghiarii trebuiau să sărbătorească 1.000 de ani de la venirea lor în Câmpia Panonică. Cu ocazia acestei mari sărbători, numită generic Milenium, se zice că maghiarii ar fi dorit să construiască spitale judeţene în diferite comitate din Ungaria, iar Jimbolia se afla atunci în comitatul Torontal. Diel intervine pe lângă conte ca acesta să intervină mai departe pentru ca în comitatul Torontal să nu se construiască un singur spital judeţean, ci mai multe spitale mai mici, cu aceleaşi fonduri, şi astfel se deschide în 1896 spitalul din Jimbolia, care funcţionează fără oprire şi în ziua de astăzi. Pornind de la ideea lui Diel, pe lângă spitalul din Jimbolia, s-au mai construit altele două în comitat. Potrivit unei statistici pe care am găsit-o într-un ziar al vremii, în primii 10 ani de funcţionare a spitalului, rata de succes a intervenţiilor făcute aici era de peste 98%’, aminteşte muzeografa.
Medicul Karl Diel era văzut ca un om extrem de sever, dar foarte bun specialist şi filantrop cu cei nevoiaşi. Se spune că ar fi făcut odată aceeaşi operaţie unui om bogat şi unui om sărac, dar nota de plată a săracului a fost mai mult simbolică. Atunci, pacientul înstărit l-a întrebat pe medic, indignat, de ce pe el l-a taxat atât de mult, iar pe sărac aproape deloc. Diel i-a răspuns bogatului simplu: ‘Pentru că tu ai, iar el nu’.
”În satul Comloşu Mare de lângă Jimbolia, era un preot greco-catolic, Brânzeu, care are legătură cu familia medicului academician Pius Brânzeu. Un nepot de-al preotului se îmbolnăveşte, iar Diel îl vindecă. După un timp, preotul îi scrie lui Diel să-i spună ce onorariu are de plătit, iar Diel îi răspunde că atât preoţii cât şi medicii au menirea să salveze oameni şi de aceea între ei nu trebuie să existe nicio taxă, atunci când unul are nevoie de celălalt şi îşi fac servicii. Familia Diel se va intersecta cu familia acelui preot Brânzeu pe al cărui nepot l-a salvat şi astfel se leagă numele lui de familia academicianului Pius Brânzeu şi de fiica acestuia, Pia Brânzeu, filolog, cadru didactic universitar, acum pensionară. Ea a fost cea care a donat toate materialele care astăzi se află în Casa memorială ‘Dr. Karl Diel’. Pius Brânzeu i-a fost ginere. Diel ajunge să fie foarte cunoscut în întregul Banat istoric. Într-o scriere a unei persoane care venea de la Budapesta la Jimbolia cu trenul, aceasta menţionează că în compartiment călătorea cu o familie de dincolo de capitala ungară, care venea la Jimbolia, la medicul Diel, pentru tratament’, detaliază Sergiu Dema.
În perioada Primului Război Mondial, Diel şi încă un medic din Jimbolia sunt coordonatorii unor spitale de campanie în localitate, unitatea din Jimbolia nu avea suficiente paturi pentru îngrijirea răniţilor de război şi în diferite zone ale oraşului s-au făcut spitale improvizate. Cei doi medici administrează extraordinar spitalele, ajutaţi, pe post de asistente, şi de măicuţele unui ordin romano-catolic din mănăstirea-şcoală care funcţiona aici.
După prima conflagraţie mondială, Jimbolia nu ajunge direct din Imperiul Austro-Ungar parte a Regatului României, ci în regatul sârbilor, slovenilor şi croaţilor. Abia în 1924 oraşul trece în partea românească, dar indiferent de administraţia politică, Diel şi-a respectat jurământul de medic, iar regele Ferdinand al României l-a decorat cu Ordinul Steaua României în grad de comandor.
‘Diel nu avea afinităţi politice sau etnice, era foarte deschis, era medic. Trei ani profesează la Jimbolia alături de dr. Bagdasar, cel care a devenit părintele neurochirurgiei româneşti. În 1930, Diel moare, dar este atât de mult iubit de comunitate şi de colegii lui, încât aceştia deschid un fond pentru a-i ridica o statuie din bronz, care există şi astăzi. Statuia a fost dezvelită în 1940, la 10 ani după ce Diel a murit, deşi a fost terminată cu mult timp înainte. Comuniştii nu s-au atins de ea, nici să o demoleze, nici să o topească în cel de-Al Doilea Război Mondial’, spun soţii Dema.
O întâmplare nefericită din cariera lui Karl Diel ne lasă să descoperim o trăsătură a caracterului acestuia. Karl avea un prieten văduv, cu o fetiţă, care vine cu dureri abdominale la el. După consultaţie, îl programează a doua zi pentru operaţie, la spital. Omul a murit peste noapte, iar Diel a avut remuşcări şi decide să o înfieze pe fiică, dar rudele mai îndepărtate ale fetei, care era destul de săracă, nu au acceptat, considerând că unde mănâncă cinci copii la masă poate mânca şi al şaselea. Dar Diel era pregătit să o adopte.
Familia Diel era burgheză, înstărită, trăia într-o oarecare opulenţă, îşi făcea cumpărăturile la Budapesta când oraşul aparţinea imperiului, avea printre primele maşini din localitate, dar nicidecum nu-i jignea pe cei din jur. Diel era aplecat spre oameni, fiind foarte iubit de semeni.
În anul 2000 s-a deschis Casa memorială ‘Karl Diel’, care adăposteşte obiecte ce au aparţinut de-a lungul timpului întregii familii, nu doar medicului Karl, ci şi fiului Ludwig, şi ale medicinei din Banat din perioada 1900 – 1944.
‘Casa memorială ‘Karl Diel’ are un parcurs cronologic, în prima încăpere putem vedea câteva fotografii cu părinţii chirurgului, un arbore genealogic al familiei Diel, fotografii cu Karl din diferite perioade ale vieţii, diferite obiecte, gulere sau alte textile, toate cu monogramă, diplomele pe care le-a obţinut, decoraţia primită de la Regele Ferdinand. Pictorul Ştefan Jager i-a făcut un portret lui Karl Diel, iar o schiţă a acestui portret se află în Casa memorială, tabloul original fiind în altă colecţie. Se mai găsesc aici diferite certificate de apartenenţă. Jimbolia a avut o soartă diferită de alte localităţi din România, a trecut sub mai multe administraţii şi, la fiecare nouă administraţie, doctorul Diel şi cei care lucrau într-un anumit domeniu trebuiau să-şi facă un certificat de apartenenţă care să ateste că au o anumită ocupaţie şi că sunt îndreptăţiţi să facă acel lucru. Putem vedea o chitanţă a costurilor pe care le-a presupus înmormântarea lui Karl Diel, rochii de gală care au aparţinut femeilor din familie. O încăpere este special amenajată, fiind ca o invitaţie la o cină de început de secol XX. Sunt expuse piese de instrumentar medical, cărţi pe care le-a studiat. Remarcabil este că doar patologia feminină era descrisă în 15 tomuri, iar doctorul Diel trebuia să ştie tot ce era scris acolo, pentru că, în acea vreme, chirurgia nu era împărţită pe specializări, ca astăzi, iar Karl trebuia să ştie să opereze orice patologie, de la un simplu abces la un deget până la intervenţii la nivelul cutiei craniene’, explică Cristina Dema.
Soţia doctorului Diel era de viţă nobilă, fiica medicului Curţii Imperiale de la Viena, Aloysia Gombocz Bayer de Rogacz, pe care Karl a cunoscut-o când lucra în spitale din Budapesta şi Innsbruck. A venit cu ea la Jimbolia şi s-au căsătorit aici. Au avut trei copii: Ludwig, Luiza şi Carla, ultima devenind soţia lui Pius Brînzeu.
Ludwig Diel a ajuns un renumit medic în Timişoara, unde a deschis, la sfârşitul anilor ’20, împreună cu doctorul Josephi şi doctorul Miletics, Sanatoriul Bănăţean pe actuala stradă Alexandru Odobescu. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost naţionalizată, fiind folosită şi în prezent ca edificiu al Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie ‘Dr. Dumitru Popescu’.
Familia lui Ludwig se mută la Timişoara în perioada interbelică, iar casa lui din Jimbolia dispare, mai ales după venirea comuniştilor. Karl Diel şi-a lăsat casa moştenire spitalului, fiind folosită de spital ca depozit, iar din anul 2000 doar o parte a avut destinaţia de casă memorială, cealaltă parte a rămas tot ca depozit pentru documente şi dată în chirie unor angajaţi ai spitalului. Astăzi nu mai există documentele, astfel că s-a extins casa memorială în 2020-2021. Diel a stat acolo până în 1930, iar lângă casa sa, una din fiicele sale, Luiza, care a trăit până în anii ’50.
