Casa din Bistra Mureşului în care sculptorul, pictorul şi prozatorul Ion Vlasiu (1908-1997) a creat marile sale capodopere este învăluită în uitare şi se degradează pe zi ce trece, deşi aceasta încă adăposteşte lucrurile şi manuscrisele originale ale artistului.
Despre viaţa din spatele artei lui Ion Vlasiu nu se ştiu foarte multe lucruri şi tocmai de aceea localnicii din satul Bistra Mureşului cred că administraţia locală sau Muzeul Judeţean Mureş ar trebui să cumpere casa artistului cu numeroasele lucrări ale acestuia, înainte ca totul să se piardă.
‘Aici e atelierul sculptorului Ion Vlasiu. E foarte frumos aici, tare mult îi plăcea la Bistra Mureşului, spunea tot timpul că ‘aici mă simt eu acasă’. E foarte mare păcat că nu are cine să se ocupe de casă şi de grădina asta mare. Precum vedeţi, atelierul e aşa cum l-a lăsat el, la fel şi documentele originale, tablourile. L-am cunoscut în 1958, când a venit prima dată la noi, apoi a venit an de an. În prima fază stătea la noi, apoi a cumpărat casa asta şi stătea aici trei luni pe an. Duceau cu maşinile lucrările lui de aici. Îi plăcea mult de tot că are grădină mare, la Bucureşti spunea că are numai piatră, dar aici sculpta, picta tot ce vedea, citea, îi plăcea tare mult. Era un om cu mult umor şi ştia de toate. De exemplu, cioata aceasta de afară a cumpărat-o, apoi a dat-o cu tot felul de soluţii, e un trunchi de stejar şi stă aici de vreo 30 de ani, a încercat să o sculpteze, dar nu a mai avut timp. Cu atâta suflet a cumpărat aici, era îndrăgostit de locul acesta şi îmi spunea că a avut multe probleme în copilăria lui. Nu-i păcat de casa asta să nu fie în stăpânirea cuiva? Aici sunt multe sculpturi, multe au fost furate, din păcate’, ne-a declarat Paraschiva Cotruş din Bistra Mureşului.
Ea şi soţul ei, acum răposat, erau oamenii de încredere ai artistului, ei se îngrijeau de casă, şi tot ei erau cei care îi furnizau zilnic laptele fiert şi diferite specialităţi culinare din zonă, preferata sculptorului fiind ciorba de roşii.
Femeia, trecută de 80 de ani, ne-a condus prin atelierul artistului, acolo unde încă se regăsesc numeroase lucrări ale acestuia, preferaţii săi fiind Eminescu şi Sadoveanu.
‘Îmi spunea că Sadoveanu l-a chemat să îi facă portretul şi că s-au aşezat la masă, însă scriitorul era paralizat, nu putea vorbi. ‘Maestre, vă amintiţi când eram la pescuit ce peşti prindeam? Dar Sadoveanu nu putea să vorbească’, mi-a spus cu regret domnul Vlasiu. Ştia cât de dificil era pentru scriitor. În atelier sunt toate lucrurile artistului, de la pălărie, la halatul de lucru, la uneltele pe care le folosea, precum şi o serie de crengi cu forme ciudate pe care le aduna din excursiile sale prin pădurile din apropiere sau în timp ce pescuia în Mureş. În fiecare lucru ciudat vedea mâna lui Dumnezeu, o piatră, o creangă. Avem sculpturi multe aici, aici e Moise… Îi plăcea să lucreze în stejar şi ne învăţa lucruri bune, să fim buni. Ne-am obişnuit cu dumnealui şi îl aşteptam cu drag. Mi-e dor de sfaturile dumnealui, îi aduceam lapte fiert în toată dimineaţa şi îi făceam ciorbă’, îşi aminteşte tanti Paraschiva.
Aceasta povesteşte că nu doar ea şi soţul ei îl ajutau pe sculptor, ci şi el le era de mare trebuinţă.
‘Dacă plecam de acasă, dădea la porci şi umbla după curcă, care avea 27 de pui, până la Mureş ca să nu se piardă’, ne spune tanti Paraschiva.
Cât despre activitatea artistică a lui Ion Vlasiu, Paraschiva Cotruş ne dezvăluie că ‘scria toată noaptea, uneori’.
‘Aici sunt manuscrisele lui, împachetate de dumnealui. Şi la noi a avut câteva şi ne-a lăsat poruncă să le dăm fiicei sale după ce moare. Aşa am şi făcut. Găsea pietre cu tot felul de forme şi a înfiinţat în curtea asta o alee cu proverbe. A adus pietre mari, pe care a sculptat proverbe, care se văd şi astăzi, şi le-a pus de-o parte şi de alta a drumului de acces. Iubea locul ăsta pentru că era singur şi făcea exact ce îi plăcea. În fiecare toamnă ducea câte un camion de lucrări la Bucureşti. Îi plăcea să lucreze sub prun, unde şi-a instalat o capră, şi îmi zicea: ‘aici parcă eşti în Rai, îţi cad prunele în cap!’. Fiica artistului trăieşte, însă nici ea nu mai poate să se îngrijească de casa asta, fiind departe, dar cred că aici ar putea fi un muzeu’, consideră tanti Paraschiva.
Preotul ortodox din sat, Sergiu Andone, este de părere că acest mare artist nu este promovat la adevărata sa valoare.
‘Păcat că nu e promovat, iar casa şi tot ce e aici se distrug, în loc să fie muzeu. Pentru noi e o mare bucurie că avem aşa ceva în sat şi sperăm ca cineva să se aplece serios asupra a ceea ce a însemnat el. Operele lui sunt cunoscute din muzee, însă mulţi nu ştiu că aici a creat în majoritatea timpului’, a susţinut preotul.
Din prezentarea Muzeului Judeţean Mureş, unde Ion Vlasiu are o expoziţie permanentă, aflăm că maestrul este un ‘personaj complex din galeria artiştilor de seamă’, că s-a remarcat între studenţii Şcolii de Arte Frumoase din Cluj, care au marcat şi influenţat puternic şi benefic cursul artei româneşti.
‘Cu toate că activitatea sa se va diversifica în multe domenii de creaţie, acest lucru nu l-a dus spre un amestec al acestora, reuşind să-şi direcţioneze înzestrările pentru fiecare în parte. Ceea ce încheagă această unitate în diversitate este apelul permanent la originile sale, la lumea satului al cărui destin se contopeşte cu al său, transmiţându-i impulsurile inspiraţiei transpuse în opere care integrează în mod personal arhaicul în căutările moderne. Creaţia sa demonstrează uşurinţa şi verva cu care schimbă uneltele de exprimare: dalta, pensula sau peniţa şi disponibilitatea sa pentru varietatea temelor şi originalitatea viziunii. Galeria Ion Vlasiu cuprinde în spaţiul cu destinaţie anume gândită aproximativ 50 de lucrări de pictură şi sculptură reprezentând o selecţie ilustrativă din ampla donaţie de 96 de lucrări făcută de maestru Muzeului de Artă Mureş. Astfel, constituirea unui loc special dedicat acesteia vine să recompenseze generosul gest’, au arătat reprezentanţii muzeului.
Galeria dedicată exclusiv artistului este concepută inedit şi doreşte să reconstituie atât prin piesele de artă cât şi prin cele câteva obiecte personale, din colecţia familiei, atmosfera specifică atelierului său de creaţie.
‘Lucrările punctează perioadele esenţiale, de evoluţie, ale firului creator şi fac parte în special din perioadele de împlinire a creaţiei, de maturitate deplină şi de sinteză, cum ar fi Somnul ţăranilor, Ileana, În faţa timpului, Paradisul terestru, Pasărea suflet, Maternitate, Pereche, pentru a enumera câteva dintre ele, dar există şi câteva piese extraordinare din perioada de debut: Sulamita şi Autoportret. Creaţia sa profund înrădăcinată în spaţiul transilvan, dar cu exprimări moderne reprezintă o altă faţetă, o altă soluţie de artă specific românească cu particularităţi din zona transilvană. Puţini sunt cei care în pictura modernă s-au oprit cu atâta sensibilitate şi profunzime ca Ion Vlasiu în faţa pitorescului şi, în acelaşi timp, dramaticului spectacol peisagistic al vieţii satului românesc. El a găsit printre cele mai emoţionante mijloace de comunicare, prin gravitatea lor, reconstituind din fragmente geometria satului natal şi a celui universal’, se mai arată în prezentarea Muzeului Judeţean Mureş.
Câteva dintre piesele lui Ion Vlasiu împodobesc o serie de oraşe din ţară: ‘Maternitate’ (1958) se află în Parcul Floreasca din Bucureşti, ‘Horia, Cloşca şi Crişan’ (1974) este la Cluj-Napoca, Monumentul Unirii (1975), la Blaj, Monumentul lui Aurel Vlaicu (1976), la Târgu Mureş, Ion Creangă (1983), la Piatra Neamţ, şi Monumentul lui Constantin Romanu Vivu, martir al Revoluţiei de la 1848-1849, se află la Sângeorgiu de Mureş din septembrie 1989, acolo unde revoluţionarul a fost executat.
Artistul Ion Vlasiu s-a născut în 6 mai 1908, la Lechinţa, în judeţul Mureş, şi a decedat în 18 decembrie 1997, la Bucureşti.
