Dispariţia marelui poet maghiar, Petőfi Sándor, în timpul bătăliei de la Sighişoara, din 31 iulie 1849, dintre armata ţaristă şi cea a revoluţionarilor maghiari conduşi de general polonez Bem Jozsef, care a prefigurat înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849, este învăluită în mister şi din acest motiv a generat numeroase legende.
Bătălia s-a purtat după Sighişoara, în zona comunei Albeşti până la intrarea în Vânători, şi, deşi poetul a fost îndemnat de generalul Bem Jozsef să rămână la Târgu Mureş şi să nu meargă în zona confruntării armate, el şi-a urmat destinul şi s-a amestecat cu combatanţii, fiind în ţinută civilă şi fără a avea vreo armă.
Nici până acum, după 173 de ani, misterul dispariţiei poetului nu a fost elucidat, iar din acest motiv au apărut numeroase legende despre ce anume s-a întâmplat cu Petőfi Sándor, care avea doar 26 de ani, dar care a lăsat în urmă o operă poetică remarcabilă, în special poezii de dragoste, dar şi revoluţionare.
O machetă care cuprinde tot câmpul de luptă, începând de la Sighişoara până după Albeşti, inclusiv cu modul în care erau dispuse trupele şi traseul urmat de poet până la dispariţia sa, este piesa de bază din Muzeul Petőfi din Albeşti, construit în locul în care au fost îngropaţi aproape 400 de revoluţionari maghiari, căzuţi în timpul bătăliei.
‘Ne aflăm în locul în care sunt înhumaţi între 300 şi 400 de soldaţi maghiari căzuţi în bătălia din 31 iulie 1849. În memoria lor şi a poetului Petőfi Sándor s-a ridicat acest monument, acest obelisc de circa 9 metri înălţime. Avem şi o statuie în mărime naturală a poetului adusă din oraşul Kiskunfélegyháza în 1999, la a 150-a aniversare a luptei. Obeliscul a fost înfiinţat în urmă cu 125 de ani, în 31 iulie 1897, după 48 de ani de la bătălie, iar după un an, în 1898, s-a deschis şi muzeul, graţie ultimei contese de la Albeşti de la Castelul Haller, Luise Haller. Pe obelisc scrie că este ridicat în cinstea eroilor căzuţi în lupta de la Sighişoara şi în memoria lui Petőfi Sándor. Practic, e un singur nume trecut pe obelisc, restul sunt eroi necunoscuţi’, a declarat custodele Muzeului şi parcului Petőfi din Albeşti, Szabo Iosif.
Custodele muzeului spune că din mărturii reiese că Petőfi Sándor a fost văzut în viaţă ultima dată la jumătatea drumului dintre Albeşti şi Vânători, acolo unde se află un alt monument care ar fi presupusul loc de veci al poetului.
‘La sfârşitul bătăliei câştigate de oastea ţaristă, în partea de sus a satului, era un ofiţer din partea austriecilor care a scris că a văzut un trup care nu era în haine militare, cu o rană mare în jurul inimii şi nişte hârtii îmbibate în sânge în jurul lui. După cum l-a descris, câţiva ofiţeri maghiari reţinuţi la Sighişoara l-ar fi recunoscut pe el. În istoria literaturii maghiare despre nimeni nu s-au făcut atâtea legende şi atâtea poveşti ca despre Petőfi. Faptul că a dispărut în luptă şi nu a fost găsit – de altfel nici nu a fost prea căutat, deşi au fost unele mici săpături arheologice, dar fără şanse, în 1956 – a dat naştere la numeroase legende care nu au nicio noimă. Este o teorie care spune că ruşii l-ar fi luat prizonier, deşi ruşii erau doar armată intervenţionistă, fiind chemaţi în sprijin de austrieci şi au luat prizonieri, dar nu să îi ducă, ci să îi predea austriecilor. Teoria că ar fi fost luat prizonier de ruşi şi ar mai fi trăit acolo câţiva ani cade’, a arătat Szabo.
O altă legendă spune că Petőfi Sándor ar fi fugit cu o rusoaică, lucru contrazis de istorici, care susţin că membrii armatei ţariste nu au venit la bătălia de la Sighişoara cu familiile, iar în zonă nu exista o populaţie de origine rusă.
Printre legende e şi cea de la Cristuru Secuiesc, unde au fost cazaţi soldaţii maghiari. Acolo ar exista o măsuţă de piatră pe care ar fi scris ultima poezie, sub un păr care mai există şi astăzi.
Ce se cunoaşte cu siguranţă este faptul că Petőfi Sándor a scris la Coltău cele mai frumoase poezii de dragoste, atunci când a petrecut luna de miere cu soţia sa, iar din 1846 până în 1849 creaţia sa poetică a avut înclinaţii revoluţionare.
Custodele muzeului crede că, fiind printre iniţiatorii Revoluţiei din 1848, de la Budapesta, lui Petőfi Sándor i se putea întâmpla orice.
‘La Pesta această revoluţie s-a încheiat fără vărsare de sânge, dar, din păcate, a urmat restul, aici. Austriecii nu au fost de acord cu idealurile revoluţionare. Nu această bătălia a pecetluit soarta Revoluţiei, ci o săptămână mai târziu cea din jurul Sibiului. Ca pierderi au fost peste 1.000 de persoane care au pierit, la ţarişti 250 de persoane care au murit sau au dispărut. Aici, în muzeu avem o machetă cu tot câmpul de luptă dintre Albeşti şi Sighişoara, dar mai ales pe teritoriul de astăzi al comunei Albeşti. Oastea ţaristă se afla de câteva zile la Sighişoara, iar cea maghiară, condusă de generalul polonez Bem Jozsef, a pornit de la Târgu Mureş. Nu au venit direct către Sighişoara, ci dinspre Cristuru Secuiesc, au venit din direcţia opusă. Nu se ştia atunci numărul soldaţilor şi asta a dus la pierderea bătăliei de către oastea maghiară, fiindcă a fost depăşită numeric, adică 3.100 faţă de trupele ţariste care numărau în jur de 9.200 de persoane’, a precizat Szabo Iosif.
Acesta ne-a indicat pe machetă principalele momente ale bătăliei, la anumite ore, dar şi parcursul poetului, singurul civil de pe traseul trupelor, care este marcat în patru locuri – în civil, cu mâna ridicată – ultima dată fiind văzut în locul cunoscut astăzi sub denumirea Fântâna Şpanului.
Cronicile vremii spun că printre cei morţi la bătălia de la Albeşti s-a aflat şi cărturarul sas Anton Kurz.
Anual, Muzeul dedicat poetului Petőfi Sándor şi bătăliei de la Albeşti din 31 iulie 1849 era vizitat, înainte de pandemie, de peste 5.000 de turişti, printre care şi mulţi elevi din ţara vecină cărora Guvernul Ungariei le asigura câte o excursie de documentare la locul în care se presupune că poetul naţional şi-a pierdut viaţa. În timpul pandemiei, numărul vizitatorilor a scăzut simţitor.
Poetul Petőfi Sándor (Sándor Petrovics după tatăl său Stevan Petrovics) s-a născut în 1 ianuarie 1823, cel mai probabil la Kiskőrös, fiindcă şi locul naşterii acestuia este disputat de mai multe oraşe din Ungaria, şi a dispărut în 31 iulie 1849, la Albeşti, lăsând în urmă un fiu, Zoltán, care a murit în 1870, la vârsta de 22 de ani.
Petőfi Sándor s-a numărat printre cei care au iniţiat Revoluţia de la 1848, atunci când, în 15 martie 1848, la Cafeneaua Pilvax din Budapesta, a recitat pentru prima dată poezia Cântec Naţional (Nemzet Dal), iar Jókai Mór, unul dintre cei mai mari scriitori ai Ungariei, a citit cele 12 puncte ale Proclamaţiei.
Câteva dintre creaţiile de bază ale celor doi mari scriitori maghiari, Jókai Mór şi Petőfi Sándor, sunt expuse în muzeul de la Albeşti – inclusiv o fotocopie după Nemzeti Dal şi după prima tipărire a poemului revoluţionar -, alături de alte numeroase documente istorice ale vremii, la loc de vază găsindu-se şi paşoptiştii români.
Petőfi Sándor s-a născut într-o familie modestă şi atât tatăl său, Stevan Petrovic, cât şi mama sa, Maria Hrúz, s-au stins din viaţă în anul 1849, tatăl în martie, mama în luna mai.
