O primărie din judeţul Satu Mare, cea a comunei Săcăşeni, funcţionează într-un castel construit în urmă cu mai bine de 140 de ani. Clădirea, ridicată de o înstărită familie maghiară care a locuit aici, a scăpat de la distrugere, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost folosită ca depozit de chimicale pentru agricultură, după care s-a mutat acolo primăria. Acum, conducerea primăriei a obţinut o finanţare de 2,5 milioane lei pentru modernizarea imobilului.
Castelul Boloni a fost construit în anul 1880 în stil eclectic de către o familie înstărită, Boloni, ce avea multe proprietăţi. Ulterior, s-a aflat în proprietatea familiei von Braunecker, care a fugit din calea războiului, iar clădirea a ajuns în administrarea statului român, aici fiind depozit de chimicale folosite în agricultura vremii. Apoi circa 20 de ani a fost abandonată, iar în anii ’80 s-au mutat aici Primăria şi Consiliul Local Săcăşeni. Clădirea a fost revendicată de către urmaşii baronului, iar în anul 2006 a fost cumpărată de către administraţia locală pentru suma de 110.000 de euro.
Primarul comunei Săcăşeni, Sipos Jozsef, a declarat pentru AGERPRES că a reuşit obţinerea unui proiect de 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii. Deşi arată ca un castel-monument, clădirea nu a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.
‘Este un proiect de eficienţă energetică, vor fi schimbate corpurile de iluminat, acum avem neoane şi o să fie LED, punem centrală gazificată, poate şi panouri solare. Izolaţia pereţilor se va face pe interior, faţada rămâne aşa cum e. Nu e declarată ca monument istoric şi nici nu a fost băgată la monumente ca să putem mai uşor reabilita. Are valoare ca monument istoric, doar că n-a fost introdus. Suntem în fază de proiectare, a fost acceptată finanţarea, sper ca în acest an să putem începe, actele durează câteva luni. Interiorul a fost renovat acum vreo 15 ani, cu glet, lavabil, parchet laminat, uşi cu geamuri termopan, dar de lemn, nu plastic, nu a rămas stilul vechi, dar e comod’, a spus primarul.
Clădirea şi familia care a locuit aici au o poveste care încă nu a fost foarte bine documentată. Amintiri despre vechile vremuri mai au doar bătrânii din sat, o parte dintre acestea fiind consemnate în cartea ‘Conace, Oameni, Destine’, a jurnalistului Iosif Ţiproc. El a reuşit să afle de la bătrânii satului că baronul a avut o fiică cu o tânără din sat şi că aceasta a reuşit în instanţă să demonstreze că este urmaşa acestei familii şi a revendicat proprietăţile, dar între timp a murit.
‘După Revoluţie, castelul a fost revendicat de către Fazecaş Maria, născută în 1926. Aceasta a dovedit că este fiica baronului Lamonar Braunecker. De fapt ea a intentat încă în anul 1976 proces la un tribunal din Oradea pentru stabilirea paternităţii. Ea urmărea atunci să obţină o moştenire după familia baronului în oraşul Baden din Germania. A şi câştigat atunci acest proces, dar nu şi-a luat numele de Braunecker fiindcă se ştie pe atunci că baronii nu prea erau agreaţi de comunişti. Procesul l-a putut câştiga în baza unor acte prin care dovedea că baronul îi achita în mod regulat o pensie de întreţinere. Mama baronului Lamonar Braunecker a iubit această fetiţă, pentru că din toate nepoatele ei aceasta îi semăna cel mai mult. Deşi a îndrăgit-o, nu a permis ca fiul ei să se însoare cu o fată simplă de la ţară. După Revoluţie, Fazecaş Maria şi-a luat numele de Braunecker şi a revendicat castelul şi o parte din terenul agricol. A primit atunci 9 hectare şi un hectar de pădure. Comisia judeţeană a notificat-o cu o despăgubire de 912 milioane de lei, dar ea a murit între timp’, a povestit fostul secretar al Primăriei, Ioan Balaj, în cartea amintită.
Din celelalte mărturii ale localnicilor reiese că baronul ar mai fi avut cel puţin un copil în sat, însă nimeni nu mai poate demonstra acum dacă acest lucru este adevărat.
Proprietăţile familiei au fost retrocedate către un nepot al baronului, venit de la Budapesta, care a şi spus, în anul 2006, că vrea să vândă tot ce primeşte înapoi, deoarece nu mai are de gând să se întoarcă în România.
