În satul Faraoanele din comuna Vârteşcoiu, un drum pietruit duce în mijlocul viilor la o veche casă boierească pe care vremurile şi-au pus adânc amprenta. Aici, acum mai bine de o sută de ani, Duiliu Zamfirescu a scris o parte dintre romanele care i-au adus faima şi tot din zonă şi din familie s-a inspirat şi pentru unele dintre personajele creionate în acestea.
‘Istoria casei de la Faraoanele este valorificată prin istoria personajului. Pentru că valoarea casei o dă dimensiunea scriitorului Duiliu Zamfirescu, care se leagă de istoria acestor locuri. Duiliu Zamfirescu este important pentru literatura română, iar casa introduce actualul judeţ Vrancea în literatura română. Mama scriitorului era soră cu arhitectul Ion Mincu şi rudă de sânge cu Dimitrie Simionescu Râmniceanu, cel pe care Zamfirescu l-a caricaturizat în ‘Tănase Scatiu’ şi ‘Viaţa la ţară’. Scriitorul a trăit în perioada în care arendaşii deveneau boieri. Însuşi tatăl lui Duiliu Zamfirescu era un arendaş de pe moşia lui Plagiano de la Plaineşti, actualul Dumbrăveni. Iar scriitorul a fost martorul transformării României şi naşterii unei noi clase sociale. A crescut martor la momentul în care tatăl lui, arendaşul, cumpăra moşii şi moşioare şi devenea boier. Şi ca el, mulţi alţii. A văzut cum arendaşii parveneau şi, din mici amploiaţi pe moşia unui boier sau a unei mănăstiri, deveneau boieri cu stare. Mai târziu, l-a transformat pe Tănase Scatiu în prototipul parvenitismului din România’, spune managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.
Momentul construcţiei casei nu se cunoaşte cu exactitate, dar există dovezi că locuinţa ar fi fost ridicată la începutul anilor 1900, aici Zamfirescu crescându-şi copiii după ce a renunţat la cariera diplomatică.
‘Din niciun document aflat la dispoziţie nu putem afla data construirii acestui edificiu, dar dovezi indirecte vom găsi nenumărate. Aşadar, când i-a decedat soţia în 1906, Duiliu Zamfirescu se afla deja mutat cu restul familiei în România, unde, cu siguranţă, cel puţin copiii au preferat, mai ales în vacanţe, să locuiască în frumosul conac din mijlocul podgoriei Faraoanelor. Aceasta ar fi prima informaţie după care putem bănui că această clădire exista deja la 1906, fiind edificată sigur în jurul anului 1900, încă de pe când marele nostru scriitor se gândea să înceteze cu diplomaţia şi străinătatea şi să se retragă, pentru cea mai mare parte a timpului, pe dealurile însorite ce mărgineau Valea Milcovului. După moartea Enrichetei, cei trei copii au crescut în cea mai mare parte a timpului la conacul de la Faraoanele, unde, din când în când, poposea şi sora lor vitregă, Idda Scifoni, pictoriţa, pentru care Duiliu Zamfirescu amenajase un atelier de pictură în casa amplasată între cele 100 de pogoane de vie’, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Dîrdală, cercetător la Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale.
Casa a suferit pagube însemnate în Primul Război Mondial, pentru care ulterior scriitorul a fost parţial despăgubit. Documentele păstrate în fondul de arhivă ce îi poartă numele conturează destul de clar pagubele suferite.
‘Din descrierile documentare păstrate în fondul personal Duiliu Zamfirescu, scrise în franceză şi italiană, rezultă că în urmă cu peste un secol, în zilele Primului Război Mondial, marele nostru scriitor a întocmit un memoriu amplu către ministrul de război, Vintilă Brătianu, în care îşi prezenta averea din Faraoane şi detalia ce pagube a suferit din partea combatanţilor care se războiau pe aceste meleaguri, după cum urmează: o casa compusă dintr-o mare terasă, stil renascentist, un mare salon de 14 pe 9 metri, un salon secund de cinci pe şase, un atelier de pictură, o sală de servit masa de şapte pe cinci metri, cinci camere pentru stăpâni, o cameră de baie, două camere pentru servitori, o mare bucătărie lângă o sală de servit masa pentru servitori, totul mobilat. Casa mai conţinea şi alte obiecte de uz zilnic, mobilă autentică de secol XVI, bibelouri, obiecte de argint, patru biblioteci cu aproximativ 2.000 de volume cu ediţii de secol XVI, peste 20 de covoare vechi, 70 – 80 de tablouri şi portrete de familie, servicii de argintărie masivă şi porţelan, instalaţii complete de fabricat vinul etc. (…) Pe toate acestea Duiliu Zamfirescu le-a raportat la sfârşitul anul 1916 ca fiind devastate, concluzionând că agoniseala sa după o viaţă de muncă a fost spulberată într-o clipă de lăcomia şi neştiinţa combatanţilor din război, aşa că, în urma reclamaţiei, după război, a fost cât de cât despăgubit’, a precizat Florin Dîrdală.
Multe personalităţi ale vremii au trecut pragul casei de la Faraoanele, miniştri şi diplomaţi, colegi ai lui Duiliu Zamfirescu. Iar mai târziu, însuşi regele Mihai ar fi vizitat domeniul de la Faraoanele, acesta fiind coleg de studii cu nepotul lui Duiliu Zamfirescu, Lascăr Zamfirescu, în ‘Clasa Palatină’. Cei doi au devenit apropiaţi şi au rămas buni prieteni timp de peste 80 de ani, reînnoind legătura lor la întoarcerea regelui Mihai, după Revoluţie, în România.
La moartea scriitorului Duiliu Zamfirescu, casa de la Faraoanele rămâne în familie, dar după venirea comuniştilor este naţionalizată, fiind transformată mai apoi în sediu de fermă viticolă. Potrivit primarului Viorel Mârza, aici locuiau şeful de fermă cu familia, iar în acea perioadă casa a fost destul de bine întreţinută, fără a-i fi aduse modificări structurale. Locuinţa era împrejmuită cu gard din şipci de lemn, văruite în alb, cu alei pline de flori. Alături, IAS-ul a construit dormitoare pentru muncitori, care astăzi stau să se dărâme.
După căderea comunismului, casa a fost retrocedată nepoţilor lui Duiliu Zamfirescu, care însă nu mai locuiau demult în zonă, astfel că locuinţa a rămas în paragină, fiind adesea folosită de persoanele fără adăpost. Mobilierul a fost transferat iniţial la o altă fermă din judeţ, iar ulterior i s-a pierdut urma. În timp, uşile şi ferestrele au fost deteriorate sau furate, la fel şi duşumelele. Parte din acoperiş a căzut, dar casa, deşi devastată, s-a încăpăţânat să reziste timpului.
Autorităţile judeţene şi-au propus de curând să pună ‘conacul dintre vii’, aşa cum este cunoscută casa familiei Zamfirescu, pe harta culturală a judeţului Vrancea, după ce proprietatea a fost donată de urmaşii scriitorului Consiliului Judeţean Vrancea.
‘Eu am preluat mandatul de primar în anul 2012. Încă de atunci am făcut demersuri către moştenitorii marelui scriitor. La vremea respectivă era încă în viaţă un nepot al marelui scriitor, domnul Lascăr Zamfirescu. Am făcut mai multe drumuri spre Capitală, a venit şi dumnealui la noi. Din păcate, nu am ajuns la un numitor comun atunci. După decesul domnului Lascăr Zamfirescu, moştenitorii s-au gândit că trebuie să doneze acest imobil către CJ Vrancea, care are puterea să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea acestuia. Acum doi ani de zile au donat acest imobil în vederea reabilitării lui şi transformării într-o casă memorială care să poarte numele lui Duiliu Zamfirescu. Acest imobil reprezintă un reper pentru comuna noastră, pentru judeţul Vrancea şi chiar pentru ţara noastră. La această oră, înţeleg că se lucrează la documentaţia privind transformarea ei în monument istoric, iar CJ Vrancea va accesa fonduri europene pentru transformarea ei în casă memorială’, a declarat primarul comunei Vârteşcoiu, Viorel Mârza.
O altă casă boierească dintr-o localitate învecinată, cea a boierului care a inspirat personajul lui Tănase Scatiu, a avut mai puţin noroc, fiind demolată în 2013. Însă atât scriitorul, cât şi boierul care i-a servit drept inspiraţie pentru personajul creat – ambii îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Sudic din municipiul Focşani, la mică distanţă unul de celălalt.
‘Casa boierului Râmniceanu a existat până de curând în satul Bonţeşti din comuna Cârligele. Casa a avut aceeaşi soartă ca şi locuinţa lui Duiliu Zamfirescu, fiind lăsată în paragină. Doar că acea casă nu a avut şansa pe care o are acum casa lui Duiliu Zamfirescu, să fie donată de moştenitori comunităţii sau Consiliului Local pentru a fi transformată în casă memorială. Râmniceanu nu a fost un om atât de malefic. Duiliu Zamfirescu a exagerat mult în privinţa acestuia, că aşa e în literatură, uneori e nevoie să exagerezi ca să scoţi în evidenţă trăsăturile unei epoci. Însă el a fost un filantrop, copiii săi au fost oameni de cultură, academicieni. Conacul lui Râmniceanu de la Bonţeşti a ars la un moment dat şi în cele din urmă a fost demolat chiar de urmaşi. Şi dacă casa sa a avut această soartă, Cimitirul sudic din Focşani păstrează încă amprenta sa. Acolo veţi vedea în oglindă prototipul omului simplu, Duiliu Zamfirescu care are o cruce din piatră simplă, iar lângă el cavoul impunător al omului de afaceri Dumitru Râmniceanu, un cavou superb în piatră, sculptat chiar de arhitectul Ion Mincu’, mărturiseşte Valentin Muscă.
Casele memoriale din judeţul Vrancea se pot număra pe degete la acest moment. De aceea, proiectul de transformare a acestui conac aflat în ruină într-o casă memorială poate pune Vrancea pe harta circuitului turistic şi cultural din România.
