Câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din Regiunea Centru, a fost, în octombrie 2021, de 5.294 de lei, reprezentând 91,7% din cel la nivel naţional, de 5.773 de lei, potrivit unui comunicat transmis marţi, AGERPRES, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut din regiune a fost în creştere cu 54 de lei şi cu 309 lei, comparativ cu luna corespunzătoare din 2020.
Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu, 5.791 de lei, iar cel mai mic în Harghita, 4.465 de lei.
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, acesta a fost în octombrie 2021 de 3.239 de lei, mai mare cu 32 de lei decât în luna anterioară şi cu 188 lei faţă de luna corespunzătoare din 2020. El a reprezentat 91,4% din câştigul salarial mediu net la nivel naţional, de 3.544 de lei.
Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost de 3.526 de lei, înregistrată în judeţul Sibiu, iar cea mai mică de 2.752 de lei, în Harghita.
Efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea Centru la sfârşitul lunii octombrie 2021 a fost de 694.092 persoane, reprezentând 12,6% din total ţară, în creştere faţă de septembrie cu 1.792 persoane şi cu 9.156 persoane faţă de luna similară din 2020.
În ceea ce priveşte structura salariaţilor pe ramurile economiei naţionale, 56,3% îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciilor, 41,3% în industrie şi construcţii şi 2,4% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.
Din Regiunea Centru fac parte judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.