Acasă55Cătălin Drulă cere demisia ministrului Boloş, acuzându-l că acoperă 'tentativa de furt'...

Cătălin Drulă cere demisia ministrului Boloş, acuzându-l că acoperă ‘tentativa de furt’ din Pilonul 2

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demisia ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, acuzându-l că ‘acoperă o tentativă gravă de furt’ din Pilonul 2 de pensii, pe care a încercat să o facă un secretar de stat din ministerul său.

‘Amendamentul care propunea naţionalizarea banilor din Pilonul 2 de pensii a fost scris de un secretar de stat din Ministerul Finanţelor, iar Marcel Boloş este direct responsabil de ceea ce se întâmplă în ministerul pe care îl conduce, indiferent de scuzele pe care le invocă’, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de USR.

Potrivit aceleiaşi surse, premierul Marcel Ciolacu ‘trebuie să semneze chiar astăzi’ demiterea secretarului de stat PSD care a iniţiat amendamentul de ‘naţionalizare’ a fondurilor din Pilonul 2 de pensii.

‘Marcel cu Marcel nici măcar nu pot să îşi coordoneze minciunile. Marţi la prânz, Marcel Ciolacu spunea că niciodată în coaliţie nu au vorbit despre un amendament la Pilonul 2 de pensii, iar marţi seara, ministrul Marcel Boloş spunea că s-a discutat în urmă cu o lună. Realitatea e următoarea: PSD şi PNL nu ştiu decât să taxeze şi să fure. Şi, când nu mai rămâne de taxat, vin după banii de pensii ai românilor. Au vrut să ia din banii de pensie a peste 8 milioane de români, cotizanţi la Pilonul II de pensii, totul pentru a avea baronii lui Ciolacu bani mai mulţi cu care să-şi umple portbagajele’, afirmă Cătălin Drulă.

USR subliniază că se va opune tentativelor de ‘naţionalizare’ a Pilonului 2, deoarece acesta reprezintă ‘singura şansă la o pensie decentă’ pentru românii care contribuie acum la sistemul public de pensii confruntat cu ‘un deficit puternic’ de finanţare.

‘De ani de zile ştim că PSD se gândeşte la naţionalizarea Pilonului 2 pentru a acoperi deficitul la Pilonul 1 şi au mai avut două tentative de a modifica legea pentru a pune mâna pe aceşti bani ai cetăţenilor’, se mai spune în comunicatul USR.

Amendamentul la proiectul de lege privind măsurile fiscale pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, propus de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Daniela Pescaru, care presupunea o ‘naţionalizare mascată a Pilonului II de pensii’ nu este unul oficial, deci nu are cum să producă efecte, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

‘Eu nu sunt parlamentar, eu nu fac amendamente. Am aflat de acel amendament în cursul zilei de astăzi, când mi s-a arătat amendamentul. Am aflat astăzi de acest amendament, l-am văzut cum l-aţi văzut şi dumneavoastră. (…) Nu răspund de activităţile doamnei Pescaru. N-a fost un amendament oficial şi cred că ar trebui vorbit cu dumneaei. Este o activitate pe care a desfăşurat-o şi probabil că are şi o explicaţie pentru el’, a declarat ministrul Marcel Boloş, la Parlament. AGERPRES / (AS – autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks