Acasă55Cătălin Drulă: Hellvig a avut un mandat eşuat; nu a încetat să...

Cătălin Drulă: Hellvig a avut un mandat eşuat; nu a încetat să facă politică din poziţia de director SRI

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat luni că fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, ‘nu a încetat nicio zi să facă politică’ din această poziţie şi că ‘a avut un mandat eşuat’.

‘Fost secretar general PNL, fost şef de campanie al lui Iohannis, dl. Eduard Hellvig nu a încetat nicio zi să facă politică din poziţia de director al SRI. Se întoarce oficial în PNL, partid al cărui lider ‘de facto’ a fost în aceşti ani, alături de colegii lui mai noi sau mai vechi, unii cu epoleţii la vedere, alţii cu epoleţii acoperiţi’, a scris Drulă pe Facebook.

El a adăugat că Eduard Hellvig ‘a avut un mandat eşuat’.

‘Controlul civil asupra serviciului nu a existat. Dl. Hellvig a avut o şansă pentru democraţia românească şi a ratat-o triumfător. USR va continua să susţină şi să se lupte pentru reforma serviciilor secrete şi un control civil real, un element esenţial pentru o democraţie consolidată’, a încheiat liderul USR.

Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat ‘deschis’ pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

‘Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură, şi la analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să-l slujesc. Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director al SRI au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României, căruia îi mulţumesc cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin şi pe care vi le împărtăşesc şi dumneavoastră’, a spus Eduard Hellvig într-o declaraţie de presă la sediul SRI.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks