Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că va convoca alegeri pentru conducerea partidului.
El a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR, că rezultatul de la alegeri este „sub aşteptările” membrilor USR şi ale votanţilor partidului.
„Desigur, am putea să vorbim despre cauze, să căutăm explicaţii, să găsim scuze sau să ne întrebăm dacă în România democraţia mai este democraţie, dar pentru mine, în întreaga mea viaţă, asumarea a fost un principiu de bază. Îmi asum acest rezultat şi voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte, în cel mai scurt timp. Avem oameni şi lideri puternici, care pot duce mai departe această construcţie, şi mă gândesc aici spre exemplu la Dominic Fritz, un om care a câştigat decisiv votul în Timişoara şi a arătat că PSD şi PNL pot fi înfrânte”, a spus Cătălin Drulă.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România a menţionat că „este foarte important ca USR să continue”, deoarece în acest partid „s-au pus speranţele de modernizare” a României.
Sursa: AGERPRES
Articolul Cătălin Drulă: Îmi asum acest rezultat şi voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte, în cel mai scurt timp apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro