După ce a respins cu înverșunare orice propunere USR de reducere a cheltuielilor statului prin desființarea instituțiilor inutile și a sinecurilor, PSD cu Marcel Ciolacu în frunte susține acum fix ceea ce respingea până mai ieri, acuză șeful USR, Cătălin Drulă.
„Premierul Ciolacu a votat ca deputat de două ori respingerea legii USR de desființare a inutilului Institut al Levantului, ultima dată acum mai puțin de 1 an. Azi, transmite pe surse, că de fapt vrea desființarea. Iarăși și iarăși, dovedește o distanță mare de la fapte la vorbe. Faptele sunt că PSD și PNL au devalizat bugetul țării, au băgat mâna până la cot în banii publici luați de la cetățenii României. Iar acum vor să spolieze mediul privat cu noi taxe pentru a-și susține foamea de bani a clientelei de partid. Opriți-vă, domnilor Ciolacu și Ciucă, înainte să băgați România în recesiune economică! Opriți risipa și jaful din bani publici. Lăsați vorbele pe surse. Fapte!”, declară Cătălin Drulă, președintele USR.
USR solicită de ani buni desființarea tuturor instituțiilor inutile create doar pentru a oferi sinecuri politrucilor. Măsuri concrete pentru reducerea aparatului administrativ și diminuarea cheltuielilor statului au fost incluse și în programul de guvernare prezentat în 2021, iar miniștrii USR au făcut pași concreți pentru stoparea risipei.
USR a depus, la inițiativa deputatului USR Iulian Bulai, două proiecte de lege pentru desființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, sinecură înființată pentru fostul președinte Emil Constantinescu. Primul proiect a fost respins în iunie 2020, al doilea, în octombrie 2022. În fruntea deputaților PSD care au votat pentru respingerea propunerii USR s-a aflat nimeni altul decât Marcel Ciolacu, cel care face acum paradă în spațiul public cu ideea desființării institutelor irelevante.
În ceea ce privește consiliile de administrație, USR a depus în aprilie 2022, la inițiativa deputatului Adrian Wiener, proiect de lege pentru reducerea numărului maxim de membri din structurile de conducere ale întreprinderilor publice. Proiectul a fost respins de majoritatea PSD-PNL din Senat în iunie 2022 și de atunci este blocat, de aceleași partide, în Camera Deputaților.
Guvernul PSD-PNL, condus la acea vreme de Nicolae Ciucă, a emis și el un punct de vedere negativ asupra proiectului USR. Printre argumentele invocate de Guvernul PSD-PNL a fost acela că, din perspectiva daunelor care ar putea surveni ca urmare a demiterii „intempestive” a unor membri de CA-uri, măsura reducerii ar putea să nu antreneze o reducere a cheltuielilor. Ba dimpotrivă, „în măsura în care daunele ce ar trebui să fie acordate sunt mai mari decât onorariile propriu-zise”.
Articolul Cătălin Drulă: Marcel Ciolacu susține azi exact ce respingea până mai ieri apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro