Liderul USR Cătălin Drulă a declarat că este o posibilitate colaborarea la nivel politic, în perspectiva anului electoral 2024 cu Ludovic Orban, precum şi cu alte partide democratice şi „ cu toţi cei care vor să pună umărul la dărămârea PNL-PSD”. În schimb, acesta exclude o colaborare cu un partid extremist ca AUR şi cu REPER condus de către Dacian Cioloş, transmite News.ro.
„Nu văd nicio formă de colaborare cu un partid extremist (AUR – n.r.). Iar în ceea ce îl priveşte pe domnul Orban avem o colaborare parlamentară foarte bună, depunem împreună moţiuni simple împreună, atacuri la CCR. În afara zonei parlamentare, colaborăm bine la nivel local, lucruri punctuale şi cu PMP. Atâta timp cât vorbim despre partide democratice, din zona care respectă valorile democratice, ne dorim o colaborare şi să oferim o alternativă României în 2024. Spun că doresc să colaborăm cu toţi cei care vor să pună umărul la dărămârea PNL-PSD. E posibilă o construcţie şi alternativă de dreapta”, a afirmat Cătălin Drulă, întrebat duminică la Prima News dacă vede o posibilitate de colaborare în perspectiva lui 2024 sau până atunci acţiuni comune cu cele două partide sau v-aţi dezis de tot de politica AUR şi încercaţi doar cu Ludovic Orban să construiţi ceva cu care e posibil să mergeţi şi în alegerile din 2024.
El a mai precizat că nu vede „nicio formă de colaborare cu un partid extremist”, cum este AUR.
Chestionat dacă mai are disponibilitate la un proiect comun cu Dacian Cioloş în anul 2024, Drulă a răspuns: „E un pic ridicol. Nu, nu suntem totuşi la emisiunea «Iarta-mă».
„Eu îl respect pe dumnealui. Au luat totuşi o alegere. Sunt pe calea lor. Pe mine mă interesează ce se întâmplă cu USR”, a completat Drulă.
Articolul Cătălin Drulă nu exclude o construcţie politică cu Ludovic Orban şi alte „partide democratice” în 2024 apare prima dată în Ecopolitic.